Biografia actorului Inanc Konukcu, care joaca rolul lui Sinan in Inima ranita

621

İnanç Dagestan Konukçu s-a născut pe 10 noiembrie 1985 la Ankara. Tatăl său a murit înainte de nașterea lui. A crescut în Ankara cu mama și cei trei frați ai lui.
În adolescență visa să devină inginer IT. Pentru o vreme a vrut să fie arhitect. Apoi s-a implicat în domeniul animației. A fost clovn o perioadă și lucra la un teatru unde a luat lecții de actorie și a fost încurajat să urmeze o carieră în domeniu.
Ulterior a absolvit Facultatea de Teatru din Ankara și a debutat cu serialul Karanlıktaki Umut în anul 2005.
Punctul de cotitură al carierei lui a fost serialul Behzat Ç. Bir Ankara Polisiyesi în care interpretează rolul lui Hayalet din 2010.
Talentul său i-a adus premii la festivale de film importante, pentru performanțele în filmele Nasipse Adayız și Kasap Havası.

Trăsături de personalitate: „Nu mă deschid imediat, sunt distant, durează ceva timp să stabilesc o conexiune. Sunt invidios pe oamenii care sunt imediat familiari. Sunt o persoană liniștită căreia îi place să se ocupe de serviciu și de casă, să se uite la filme și să se joace cu câinele său .”

“Când am devenit celebru, mi-a plăcut totul. Apoi mi-am dat seama că faima este un lucru fals. Faima a fost un sentiment foarte plăcut la început, pentru că era ceva ce nu mai gustasem până atunci. Dar apoi descoperi că viața ta este constrânsă și începi să petreci din ce în ce mai mult timp acasă. Situația care părea atrăgătoare te împinge în carapacea ta după un timp. Desigur, sunt un om semi-faimos, nu tocmai celebru. Urăsc să mă privesc pe ecran! Te obișnuiești după un timp, dar nu este ușor. Oamenii critică totul, tonul tău, postura, părul, structura nasului tău, mai ales dacă ai un nas ca al meu. Și ca actor tu te întrebi: „De ce am stat așa, de ce am arătat așa?” De fapt, sunt un om sigur pe mine, dar când mă văd pe ecran este diferit.”

Filmografie
Seriale

2005 – Karanlıktaki Umut
2010 /2013 – Behzat Ç. Bir Ankara Polisiyesi / Sabri Özay (Hayalet)
2013 /2015 – Kaçak /  Dr.Nazmi Konukçu
2017 – Kırlangıç Fırtınası /Hikmet Turaboğlu
2018 – Adı: Zehra / Kadir Keltikli
2019- Vurgun /    Kayhan
2019 – Behzat Ç. Bir Ankara Polisiyesi / Sabri Özay (Hayalet)
2021 – Hükümsüz / Sami Ören
2021 -Doğduğun Ev Kaderindir /Metin (Meto)
2021- Kalp Yarası/ Sinan

Filme
2011 – Behzat Ç. Seni Kalbime Gömdüm / Sabri Özay (Hayalet)
2013 – Behzat Ç. Ankara Yanıyor / Sabri Özay (Hayalet)
2015- Weird Times/ Haydar (Kısa Film)
2015 – Kasap Havası
2015- Dört Duvar Arası Kapanmaz ki!
2016- Dar Elbise / Nezmi
2016- Kaçma Birader : Taksim Yolcusu Kalmasın/ Barmen
2020- Nasipse Adayız/ Naci
2021- Pure White/ Kartal

Piese de teatru
2017- Kayıp El
Hayatı Yaşamak
Bir Yaz Masalı
Pinokyo
Mojo
Jerry ve Tom

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.