Doctorul Minune episodul 27 (rezumat) Ali este vizitat de parintii sai

0 2,845

Hikmet, tatăl lui Ali, are cancer în ultimul stadiu și merge să îl vadă pe Ali înainte de a muri. Ali este foarte afectat de reîntâlnire și nu vrea să vorbească cu el.
Adil îl internează pe Hikmet și îi face analize fiindcă bănuiește că minte și că îl caută pe Ali pentru bani. Îi spune lui Beliz că Hikmet este cauza pentru toate traumele și temerile lui Ali și că în fața lui este neajutorat. Beliz vrea să îl ajute și îi spune că va face tot posibilul ca Tanju să nu afle că Hikmet este acolo, ca să nu se folosească de el pentru ca Ali să facă o greșeală și să îl poată concedia.
Ferman îl trimite pe Ali la camera de gardă, ca să își ocupe timpul cu pacienții și să nu se mai gândească la tatăl său.
Când ies rezultatele analizelor și se află că într-adevăr este pe moarte, Adil, Ferman, Demir și Nazli îi spun lui Ali să vorbească cu el însă nici unul nu poate să îl convingă.
Beliz îl convinge totuși să îl confrunte și să îi spună tot ce are pe suflet. Deși Ali nu îl înfruntă direct pe Hikmet, merge până în fața ușii salonului său și acolo spune tot ce ar vrea să îi zică.

Nazli lucrează la noua clinică. Damla o ajută voluntar și se împrietenesc. Ea și-a dat seama că Nazli a greșit intenționat pentru ca să fie transferată la clinică fiindcă ar vrea să se despartă de Ali dar în același timp nu vrea să îl rănească. Îi dă sfaturi despre cum să fie alături de el în aceste momente dificile și o încurajează să îl îmbrățișeze.
Gulin află că Kivilcim nu a făcut avort. Gunes insistă să nu îi spună lui Beliz fiindcă se gândește că Kivilcim le va crea probleme mai târziu.

Întâlnirea lui Ali cu mama lui este emoționantă. Ali îi reproșează că l-a lăsat al nimănui și o întreabă de ce l-a părăsit. Ea îi spune că l-a părăsit pe el pentru că nu a putut să îl părăsească pe soțul ei.
În cele din urmă, ruda unei paciente îl convinge să vorbească cu tatăl lui, ca să nu regrete mai târziu.
Hikmet începe să îi vorbească frumos lui Ali și pare că are regrete dar la urmă îi aruncă cuvinte dureroase și îl acuză din nou de moartea fratelui său. E nevoie ca Adil să intervină și să îi dea un calmant lui Hikmet ca să îl oprească.
Ali merge devastat în alt salon. Nazli merge la el și îl îmbrățișează. Adorm amândoi îmbrățișați.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.