Doctorul Minune episodul 41 (rezumat) Tanju ii spune lui Ferman ca fara Ali ar fi doar un chirurg mediocru

4,746

Doi pacienți ajung la spitalul Berhayat, un copil cu coloana răsucită și o femeie cu insuficiență cardiacă. Tanju se ocupă de acești pacienți pentru a corecta imaginea spitalului și a lui însuși, după ce Sevilay a publicat informații false și a deschis un proces, în episodul anterior.

Pacientei cu insuficiență cardiacă îi vor face o intervenție chirurgicală nouă și îi vor pune o a doua inimă lângă inima ei. Tanju nu are încredere că Ferda se va descurca la o astfel de procedură și o trimite intenționat la o conferință. Ar vrea ca Ferman să îl ajute fiindcă el este specializat în cardiologie. Dacă vor reuși, procedura ar putea fi numită după el și ar apărea în cărțile de medicină. În schimb dacă face o greșeală, Tanju riscă să își piardă postul. Ferman își alege cazul pacientului cu coloana răsucită, ca să îi arate lui Tanju ce greșeală a făcut că nu l-a pus pe el șeful departamentului.

Ali își ia o zi liberă, fiind deprimat după despărțirea de Nazli. Ferman îl sună și îl cheamă urgent la spital, ca să îl ajute.
Ali pleacă în grabă dar când iese pe ușă, o găsește pe Ezo leșinată pe scări. Îl sună pe Doruk, care lucrează cu Ferman și îl roagă să îl acopere până ajunge la spital. O trezește pe Ezo și vrea să o ducă la spital dar fiindcă ea refuză, o duce în apartamentul lui și îi pune o perfuzie. Îi pregătește și un sandviș fiindcă este slăbită. Doruk le spune lui Adil și lui Ferman că Ali este blocat în trafic. Fiindcă ei nu știu cum să procedeze pentru a-i îndrepta spatele pacientului, fără riscuri, întreabă mereu de Ali. Atunci Doruk îl sună pe Ali să îl întrebe ce face și de ce întârzie. Ali îi cere să îi trimită radiografia pacientului și îi spune cum să facă operația. Când Doruk află că Ali a întârziat pentru vecina lui, răspândește zvonul că a petrecut noaptea cu ea. Toți amicii lor sunt uimiți și mai ales fetele sunt furioase pe el. Lui Nazli nu îi spun ca să nu o supere.

Ferman și Adil împreună cu Doruk fac cu succes operația, cu ideea lui Ali. Ali ajunge la spital chiar la finalul operației iar Ferman îl ceartă. Când se întâlnește cu Nazli, Ali îi spune că se gândește la ea tot timpul și că nu o va uita niciodată.

Seara când se întoarce acasă, vecina Ezo îl așteaptă cu mâncarea gătită. I-a ordonat și apartamentul pentru a-i mulțumi pentru ajutorul pe care i l-a acordat de dimineață. Lui Ali nu îi place mâncarea și cu atât mai puțin modificările pe care i le-a făcut în casă. Ezo pleacă tristă dar dimineața îl întâmpină veselă în fața blocului, cu o cafea și micul dejun. Ali fuge de ea iar seara, rămâne până târziu la spital, în speranța că Ezo se va culca și nu o va întâlni.

La pacienta cu insuficiență cardiacă, apar diverse complicații. Soțul femeii nu vrea ca Tanju să o opereze, când citește articolele despre el. Tanju este încolțit; îi cere lui Beliz să-l convingă pe Ferman să îl ajute.
Beliz vorbește cu Ferman iar el acceptă ca să le dovedească lui Tanju și tuturor că este un chirurg strălucit. Operația le reușește foarte bine. Nazli i-a asistat și a avut idei foarte bune care au contribuit la reușită. Ferman îi spune că ea are cel mai mare potențial pentru a deveni rezidentă șefă.

În timp ce Ferman era în această operație, a apărut o complicație la celălalt pacient. Fiind nevoie de o intervenție imediată, Ali l-a convins pe Doruk să îl opereze amândoi fiindcă nu era nici un medic liber.
Până la urmă ajunge Adil și îi ajută apoi îi felicită pentru decizia luată. Ferman, însă, îl ceartă pe Ali.
Deși operațiile copilului au decurs bine, și poate sta în poziție verticală, i-au cedat plămânii. Dacă nu i se administrează un tratament foarte scump, nu va putea respira singur.
Beliz inițiază o campanie de donații pentru copil. Aduce presa la spital și spune că reușita operației i se datorează medicului autist Ali. Îl cheamă să vorbească despre boala și tratamentul necesar. Ferman se supără foarte tare fiindcă deși ideea pentru operație a fost a lui Ali, el a reușit operația iar Beliz nu l-a menționat deloc.
În același timp, o echipă de reporteri merg la spital pentru a face un reportaj despre operația pacientei cu insuficiența cardiacă. Tanju îi spune lui Ferman să vorbească cu reporterii fiindcă reușita operației este meritul lui dar Ferman refuză. Atunci Tanju vorbește el cu reporterii și nici el nu menționează numele lui Ferman. Pe deasupra, îi pune operației numele Leyla, nu Ferman.
Ferman se înfurie foarte tare că este nedreptățit. Atunci Tanju îi spune că dacă există un erou pe secția de chirurgie, acela este Ali și că dacă îl va lua pe Ali din echipa lui, el ar rămâne doar un chirurg mediocru. Îi spune să îi dovedească contrariul dacă crede că se înșeală.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.