Doctorul minune episodul 5 (rezumat)

2,437

Ali pleacă extrem de supărat din cafenea după ce Aceyla îi spune că nimeni nu a mers acolo pentru el, că Nazli a trebuit să îi implore ca să îi convingă să meargă și că locul lui nu este între ei. Aleargă pe străzi încercând să ajungă acasă până ajunge la un capăt de stradă și se panichează și face o criză. Ferman și Nazli merg după el dar nu reușesc nici cum să îl calmeze. Îl sună pe Adil iar el le spune să îi vorbească despre bisturiul de la fratele lui. Ali se liniștește și îl duc la un restaurant să mănânce apoi îl duc acasă și Adil rămâne cu el până dimineața. Ali nu îi spune ce l-a supărat dar îi zice că este foarte greu pentru el să își dea seama cine este sincer și cine nu și că crede că nu va avea prieteni niciodată.
Ferman este foarte afectat după ce l-a văzut astfel și îi spune lui Nazli că viața este foarte nedreaptă cu Ali și că din acest motiv el a insistat de la început că locul lui nu este în spital.

Următoarea zi, Ferman își ia o zi liberă și îi lasă pe rezidenți sub supravegherea lui Tanju. El îi trimite pe Nazli și pe Demir la un pacient cu o reacție alergică și le spune să afle cauza iar pe Ali îl trimite singur la Kerem, un copil care și-a fracturat mâna, sperând că va face o greșeală și îl va concedia.
Ali este șocat când vede că pacientul seamănă leit cu fratele lui. Când îl consultă, observă că este posibil să aibă o problemă la cap și îi face o tomografie și află că are cancer. Părinții lui nu sunt surprinși fiindcă știau deja și îl roagă să nu îi spună. Ali nu poate să mintă așa că o roagă pe Nazli să îi spună lui Kerem că nu are nimic grav.
Totuși, până la urmă îi spune atunci când copilul îi cere să nu îl mintă. Kerem bănuia deja lucrul acesta și se bucură că poate vorbi despre asta cu el iar Ali îl încurajează și îl îmbrățișează.
După aceea, petrece ore în șir pentru a găsi o soluție să îi salveze viața și descoperă că e posibil să nu aibă cancer ci altă boală care se poate trata.

Între timp, Nazli și Demir îl diagnostichează pe pacientul lor. Trebuie să facă o operație pe care doar Ferman ar putea să o facă. Încearcă să îl contacteze dar are telefonul închis, apoi află că nu a mers la o convenție medicală cum le-a spus. În scurt timp, se răspândește zvonul că Ferman o înșeală pe Beliz.
Ferman a vizitat pe cineva drag la o clinică și este devastat după ce pleacă de acolo. Când se întoarce, Beliz îl întreabă unde a fost iar el îi spune că are un secret la fel ca toată lumea și preferă să rămână așa. Ca să oprească zvonurile, Beliz minte că Ferman a cerut-o în căsătorie.

Urmatoarea zi dimineața când Ferman ajunge la spital, Ali îl întâmpină în parcare și îi spune despre posibilitatea ca Kerem să nu aibă cancer și că trebuie să îi facă analize. Ferman îi spune să nu se implice că trebuie să vorbească cu oncologul lui despre asta.
După aceea, Ali îi spune situația lui Adil iar el îl sfătuiește să facă testul pe ascuns fiindcă știe cât de important este pentru el să îl salveze pe Kerem.
Părinții lui Kerem află că Ali i-a spus că are cancer și când merge să îi facă testul, îl scot afară din salon și cer ca alt doctor să se ocupe de el.
Nazli observă că Ali este foarte necăjit și îl întreabă pe Adil ce s-a întâmplat. Când vede și ea asemănarea dintre Kerem și fratele lui, face testul pe ascuns și îi duce rezultatul lui Ali.
Ali se bucură foarte mult iar Ferman îi permite să le dea el vestea lui Kerem și familiei lui. După aceea Ali îl roagă pe Kerem să îi permită să-i citească o filă din cartea pe care el i-a cumpărat-o fratelui său înainte de a muri. La urmă își ia rămas bun de la Kerem și de la fratele său.
Kerem a observat că o place pe Nazli și i-a spus că ei îi plac filmele cu Charlie Chaplin. Seara acasă, Ali îi pregătește o surpriză lui Nazli pentru a-i mulțumi că a făcut testul și urmăresc un film împreună.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.