Doctorul Minune episodul 6 (rezumat) Ali s-a îndrăgostit de Nazli

2,478

Tanju vrea să se asigure că atunci când Adil se retrage, nu îl va avea pe Ferman ca rival în competiția pentru postul de medic șef al spitalului. Speră să găsească o greșeală la rezidenții lui și îi trimite pe toți la urgență, în garda de noapte. Ferman rămâne cu ei pentru a-i ajuta pentru că știe ce urmărește Tanju.
Are loc un accident rutier la o nuntă și 23 de persoane ajung la spital grav rănite.
Tanju și Adil sunt chemați și ei.
Ali se panichează puțin la început dar își revine repede și se ocupă de pacientul lui, mirele, și îi acordă primul ajutor făcând o intervenție complicată. Ferman și Adil sunt impresionați. După aceea, el și Ferman îl operează împreună, din nou reușind o operație dificilă.

Tanju este cu ochii pe Demir și îi găsește mai multe greșeli.
Aceyla îl sărută pe Demir.
Nazli merge cu Gunes la locul accidentului când își dă seama că o femeie a rămas acolo. Are de făcut o procedură dificilă pentru ca pacienta să reziste până la spital. Deși reușește partea cea mai grea, face o greșeală când o intubează. O duce la spital și o operează împreună cu Adil, dar pacienta moare deși totul pare să fi mers bine.
Ali a observat greșeala lui Nazli înainte de operație, dar nu a spus nimic pentru că oricum nu se mai putea face nimic.
Pe tot parcursul episodului, el vrea să facă un gest frumos pentru ea fiindcă l-a ajutat să facă testul lui Kerem în episodul anterior, de aceea nu vrea să spună nimănui de greșeala ei însă fiindcă nu poate minți, până la urmă îi spune lui Adil.

Nazli e devastată când află că a fost vina ei. După ce Adil discută cu ea, Ali îl întreabă cum se simte ea. Adil își dă seama că Ali are sentimente pentru ea. Îl întreabă dacă i se taie respirația când o vede, dacă îi transpiră palmele sau i se măresc pupilele. Ali asociază simptomele cu cele ale unui infarct și îi răspunde că nu face infarct când o vede.
După serviciu, Ali o vizitează pe Nazli și o întreabă ce poate să facă pentru ea ca să se simtă mai bine. Nazli îi spune că are nevoie de o îmbrățișare dar el se retrage și nici ea nu insistă fiindcă știe că nu îi plac îmbrățișările.
Ali merge acasă fericit că a vrut să îl îmbrățișeze și când își verifică pupilele în oglindă și își ia pulsul, realizează că Adil a avut dreptate. S-a îndrăgostit de Nazli.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.