Dragostea plutește în aer Episoadele 153,154,155 (rezumat)

1,318

Serkan este foarte fericit când află că Eda este însărcinată și vrea să spună tuturor vestea dar Eda îl roagă să nu spună nimănui deocamdată până sunt siguri că totul va decurge bine.
‌Engin și Piril îl așteaptă pe Serkan la birou fiindcă au fost anunțați de o clientă veche, doamna Nuray că vrea să lucreze din nou cu ei. Ea vrea să vină la ședință peste două ore. Piril îi cere lui Engin să găsească repede cinci persoane care să joace rolul de arhitecți. Tocmai apare Erdem și el îi cheamă pe Aydan, Seyfi, Kemal, Melo și pe Ayfer. În final ajung și Eda cu Serkan și are loc ședința dar clientei nu îi place deloc noua echipă și refuză să lucreze cu ei.
Pina, nepoata lui Aydan era plecată dar își uitase geanta în birou. Aydan nu își găsește cheia de la casă și îi spune lui Seyfi să se uite în geanta Pinei fiindcă ea avea o cheie. Seyfi încurcă geanta Pinei cu cea a Edei. El vede analizele Edei și crede că îi aparțin Pinei și că ea este însărcinată. Seyfi îi spune lui Ayfer iar ea începe să plângă disperată că nepoata ei așa de tânără este însărcinată.
Erdem înțelege totul greșit și le spune lui Ayfer și lui Melo că Aydan este însărcinată.

Serkan o duce pe Eda să îi arate casa pe care a cumpărat-o pentru ei cu ani în urmă. Cu ajutorul lui Piril el a renovat casa exact așa cum își dorea Eda.
Eda este foarte fericită.

Mama lui Kemal trebuie să sosească în vizită iar Aydan o roagă pe Ayfer să o ajute să pregătească o mâncare tradițională pentru viitoarea soacră.
Eda și Serkan merg și ei în vizită cu Kiraz și rămân cu toții la masă. Erdem apare și el.
La masă, Kemal îi anunță pe toți că el și Aydan au decis să se căsătorească și îi spune mamei sale că Serkan este fiul său.
Eda le spune tuturor că este însărcinată.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.