Dragostea pluteste in aer episoadele 31,32,33 (rezumat) Serkan ii spune Edei ca o iubeste

3,564

Cele două cupluri părăsesc cabana de la munte și se întorc acasă. Pe drum Eda îl întreabă pe Serkan de ce nu i-a spus lui Selin să se despartă de Ferit atunci când ea l-a întrebat dacă vor avea vreo șansă să fie împreună pe viitor. Serkan nu vrea să îi răspundă.
Contractul Edei se încheiase iar ea și Serkan nu mai aveau nici un motiv să se întâlnească, dar el nu rezistă și a doua zi dimineața merge la ea acasă și îi spune că vrea să o ducă într-un loc interesant.

Engin o caută pe Ceren la serviciu pentru a-și cere iertare fiindcă a supărat-o. Ceren încearcă să ascundă de Engin faptul că tatăl ei este proprietarul firmei la care lucrează dar mai târziu el află adevărul și o întreabă de ce i-a ascuns asta. Ceren îi spune că nu a vrut să o creadă doar o fată bogată și răsfățată iar Engin îi spune că nu a meritat să îi facă asta și pleacă supărat.
Melek îl sfătuiește pe Erdem să încerce să își schimbe tactica și să o ignore pe Fifi dacă vrea să o cucerească.

Ayfer este pe cale de a-și pierde florăria și o roagă pe Ceren să o ajute să facă un alt împrumut de la bancă, de data aceasta vrea să își ipotecheze casa. Căutând niște documente în camera Edei, Ayfer găsește contractul dintre Eda și Serkan. Când află că Ceren știa despre asta, se supără foarte tare și îi spune să plece și să nu mai apară în fața ei un timp.
Cu toate că Ayfer nu vorbea cu mama ei de mulți ani, o sună și o roagă să o ajute pe Eda să își continue studiile, bineînțeles că face asta fără ca Eda să știe.
După aceea, merge furioasă la Aydan și îi spune că sunt niște oameni josnici dacă au putut să îi facă așa ceva Edei.

Serkan o duce pe Eda la o casă pe care trebuia să o restaureze și îi spune că a adus-o acolo pentru a-i cere părerea în legătură cu acel proiect.
Eda îi spune că s-a înscris pentru a studia în străinătate iar el o întreabă de ce nu îi acceptă ajutorul în legătură cu bursa. Ea îi spune că nu vrea nimic de la el și că se bucură că l-a putut ajuta să se împace cu Selin. El o lasă să creadă că se va împăca cu Selin. Apoi se îmbrățișează și își iau la revedere unul de la celălalt. Serkan îi spune că nu îi este deloc ușor ca ea să dispară dintr-o dată din viața lui și ar fi vrut să o invite la cină. Eda acceptă să meargă cu el la birou pentru a-și lua rămas bun de la colegi.
Când ajung la birou, Serkan îi spune lui Engin deoparte că Eda va pleca definitiv din viața lor și îl roagă să îi facă o ofertă de serviciu pe care ea să nu o poată refuza. Între timp, Eda află de la Leyla că Serkan va merge următoarea săptămână la Londra împreună cu Selin. Eda crede că Serkan și Selin s-au împăcat deja și că i-au ascuns asta. Chiar în momentul acela primește un telefon în care este anunțată că a fost acceptată să studieze în străinătate.
Eda pleacă iar Serkan încearcă să o oprească. Eda îi spune să o lase în pace să facă și ea ce își dorește .
Ea îi spune că dacă vrea pe cineva în viața lui nu trebuie sa îi ofere un loc de muncă și doar trebuie să îi spună să rămână dar el îi zice că nu poate să îi spună să rămână cuiva care vrea să plece.

Acasă, Ayfer îi spune Edei că a aflat despre contractul cu Serkan și știe că a făcut asta pentru a putea studia dar regretă că nu a putut ea să o ajute să studieze.
‌Serkan merge acasă iar mai târziu cheamă medicul fiindcă nu se simte bine.
‌Medicul îi spune că totul este de la stres dar el insistă să facă niște analize.
‌Aydan o sună pe Selin și îi spune că Serkan nu se simte prea bine și o roagă să meargă să stea de vorbă cu el. Pe de altă parte, Seyfi o sună pe Eda și îi spune că Serkan este bolnav iar Eda merge imediat acolo. Imediat ajunge și Selin dar Serkan îi spune că este obosit și vrea să doarmă. Selin pleacă iar Eda rămâne cu Serkan. El o roagă să rămână până adoarme, dar pe când se pregătea să plece, Serkan are un coșmar. Eda îl trezește iar el o roagă să îl lase să plece cu ea în Italia. Fiindcă avea frisoane, Eda se așează lângă el pentru a-l încălzi iar dimineața se trezesc îmbrățișați. Serkan o întreabă cum de a rămas acolo iar ea îi spune că el i-a cerut să nu plece. El îi zice că nu își amintește nimic și probabil din cauza medicamentelor a avut un coșmar.
‌Eda merge în grădină să își ia rămas bun de la Aydan și îi zice că în acea seară va pleca în Italia. Aydan îi spune că este o fată specială și îi mulțumește pentru câte a făcut pentru ea și pentru Serkan, dar îi amintește că Selin este fata potrivită pentru el.
Eda vrea să îi lase inelul pe care i l-a dat Serkan, dar Aydan îi spune să rămână la ea fiindcă nu vrea ca Serkan când îl vede să își amintească de ea.
Mai târziu Eda se întâlnește cu Selin și îi spune că Serkan o iubește și vrea ca ea să se întoarcă la el. Îi povestește și despre logodna lor falsă și despre contract.
Selin așteaptă într-un local unde urma să se întâlnească cu Serkan.
Eda pleacă cu taxiul la aeroport. Pe drum, Serkan opreste taxiul și îi spune Edei că o va trimite în Italia cu un avion privat dar înainte de asta trebuie să vorbească cu ea. El îi spune șoferului că Eda este logodnica lui apoi ia valiza Edei și o pune la el în mașină.
Ea îi cere un motiv pentru care să îl asculte iar
el îi spune că este îndrăgostit nebunește de ea și o sărută.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.