Dragostea plutește în aer ultimul episod (rezumat)

2,439

Înainte ca Eda să cadă Serkan o prinde în brațe. El o duce imediat la spital dar din fericire atât ea cât și copilul sunt bine.
Serkan și Eda decid ca copilul lor să se numească Alp, după numele fratelui decedat al lui Serkan, ceea ce o face pe Aydan foarte fericită.

Aydan și Kemal se căsătoresc.
Seyfi vrea să înceapă o nouă viață, de aceea îi spune lui Aydan că vrea să demisioneze.
Serkan și Eda se mută în noua casă.

Melo îi spune lui Ayfer că a decis să se despartă de Burak fiindcă și-a dat seama că nu este îndrăgostită de el.

Soacra lui Aydan se întoarce din nou acasă la Ayfer și intenționează să stea patru luni pe motiv că își renovează casa. Când află, Aydan ia o doză mare de sedative.

Burak plănuiește să o ceară în căsătorie pe Melo și pregătește o masă specială. El pune inelul în paharul ei de băutură iar Melo bea din pahar și înghite inelul. Burak o duce la spital. Melo se îndrăgostește de medicul care o salvează.

Eda insistă să petreacă un weekend cu Serkan la casa de la munte. Pe drum se defectează mașina iar Eda îi spune lui Serkan că va naște. Serkan repară mașina și pornesc la drum dar nu reușesc să ajungă la spital iar Eda naște ajutată de el.
Înainte de asta, Serkan o anunță pe Ayfer că Eda va ajunge curând la spital pentru a naște iar ea îi anunță pe toți.
Erdem și Engin se grăbesc să meargă și ei la spital și alunecă amândoi. Erdem își rupe un picior iar Engin își luxează mâna.

Ayfer merge și ea în grabă la spital iar în fața spitalului este lovită de mașina lui Cenk, un vechi prieten al Edei și medicul ei, care venea și el în grabă fiindcă fusese anunțat de Serkan că Eda naște.
Din fericire nu se întâmplă nimic grav dar Ayfer, nervoasă îl ceartă că nu a fost atent și îl lovește cu geanta. El îi spune că este medic și încearcă să o convingă să meargă cu el în cabinet să o consulte dar Ayfer nu vrea. El o ia în brațe și o duce forțat în cabinet.
Mai târziu, Ayfer află că este medicul Edei iar el află că ea este mătușa ei. Cenk îi dă întâlnire săptămâna următoare iar Engin și ceilalți își dau seama că s-au îndrăgostit unul de altul.
Kemal și Seyfi o duc pe Aydan la spital fiindcă a luat sedative.
Cu toții se întâlnesc la spital și sunt în așteptarea Edei.
În final Serkan îi anunță că Eda a născut cu bine. Cu toții sunt fericiți.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.