Fiicele doamnei Fazilet – episoadele 98-101 (rezumat)

0 4,866

Hazim a aflat că Kerime a făcut testul ADN și a schimbat rezultatele. Yagiz a fost martor la cearta lor când Kerime i-a cerut socoteală dar nu a putut să afle de la ei ce neînțelegere au și a pus un detectiv să caute din nou informații despre ea.

Nil s-a întors cu intenția de a-l recupera pe Sinan dar a mințit că a urmat un tratament psihologic și că vrea să îndrepte lucrurile. Bineînțeles că Hazan nu o crede însă atât ea cât și frații Egemen trebuie să lucreze cu ea, fiindcă nu au nicio posibilitate de a încheia parteneriatul.

Nil i-a dat lui Selin bani pentru a o plăti pe ruda lui Sukryie. Inițial Selin i-a cerut lui Yasemin banii și i-a spus că are nevoie de ei pentru a plăti datoria lui Yasin. Ece a auzit o discuție între ele despre acea datorie și l-a sunat pe Oguz să-l întrebe ce necazuri a avut Yasin. Când Yasin a aflat, a plecat imediat de la serviciu să o întrebe pe Selin pentru ce a avut nevoie de atâția bani. Chiar atunci Selin se simțea rău iar Fazilet a găsit-o pe stradă și a dus-o la spital. Acolo Fazilet a aflat că Selin are o sarcină extrauterină dar Selin a avertizat-o că dacă va afla cineva, atunci și ea va spune tuturor că Yasin e tatăl copilului lui Ece. Tot atunci, Ece a mers la control și a aflat că va avea un fiu. Hazim era cu ea și s-a îngrijorat când a văzut-o pe Selin. Fazilet i-a spus că medicul i-a recomandat să nu facă efort și să se odihnească iar el a luat-o acasă pentru câteva zile.

Fazilet a angajat-o pe nepoata lui Bilnaz în locul lui Gulten. Sevda se pregătește pentru examenul de absolvire a facultății de medicină și din cauza unor probleme a rămas fără locuință. Prima dată când a mers la vilă s-a întâlnit cu Gökhan la poartă. El s-a oferit să o ajute la bagaje și când au intrat împreună în casă, Yasemin a înțeles imediat că tânăra e o amenințare pentru căsnicia ei care oricum e iremediabil distrusă după ultimele evenimente.

Fazilet a urmărit-o pe Yasemin și a aflat că are o fiică. A reușit să intre în casă pe ascuns și să o vadă pe copilă și pe femeia care o îngrijea. Fetița nu vorbea din cauza unei probleme psihologice iar femeia aceea era foarte aspră cu ea. Fazilet s-a interesat despre ea apoi i-a oferit o sumă mare de bani, a luat-o pe fiica lui Yasemin de la ea și a dus-o la vilă.

Kerime a mers la Hazan să o preseze din nou să-i spună cine e fiul ei. Hazan chiar atunci se întorcea de la serviciu și a dus-o repede în apartament ca să nu le vadă Sinan sau Yağız. Când au intrat, nu au văzut că Sinan era acolo. Sinan le-a auzit spunând că unul dintre ei este fiul lui Kerime.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.