Flăcările destinului episoadele 1,2,3 (rezumat)

2,444

Cemre este soția fostului primar Celebi, un tip foarte violent. Împreună au o fiică pe nume Gunes. Cemre vrea să divorțeze dar nici un avocat nu vrea să îi ia cazul fiindcă Celebi a reușit să obțină documente cum că este bolnavă mintal. El o obligă să ia medicamente pentru a o ține sub control. Ultima dată a fost la un avocat care i-a spus că are dreptul să divorțeze dar nu va putea să obțină custodia fetei.

Cemre hotărăște să fugă cu Gunes departe de Celebi iar el află și vrea să o lase să ajungă la aeroport, apoi să o acuze că a vrut să răpească fata pentru a o putea interna într-o clinică de boli mintale unde a mai dus-o forțat de cateva ori.
Ruya, verișoara lui Cemre, este o tânără frumoasă care provine dintr-o familie bogată. Prietena ei cea mai bună este Cicek, o fată orfană care lucrează pentru familia ei și de care Ruya s-a atașat foarte mult. Cicek urmează să se căsătorească în curând cu Ali, iar Ruya se gândește să le facă cadou o casă frumoasă.

Ruya, Cicek și Cemre participă la un eveniment pentru o strângere de fonduri care are loc la un muzeu. Era chiar seara în care Cemre plănuia să fugă cu Gunes. Celebi aflase că vrea să fugă și o minte că pleacă la Ankara.
Cemre stă puțin timp la muzeu după care pleacă fără să o vadă nimeni ieșind pe o fereastră. Un baiat îi fură geanta unde avea niște bani care a reușit să îi ia din seiful lui Celebi.
Un tânăr jurnalist pe nume Ozan care a văzut-o când a sărit pe geam o întreabă de cine fuge dar ea nu îi spune. El îl găsește pe copil și îi înapoiază geanta cu bani.
La muzeu are loc un incendiu. Ruya era împreună cu Iskender, logodnicul ei și cu Cicek când focul se extinde.

Ruya cade jos iar Iskender când vede focul în jur vrea să fugă dar Cicek îl oprește și îi strigă să o salveze pe Ruya.
El o împinge pe Cicek și fuge.
Cicek cade pe niște grinzi aprinse iar Ruya rămâne jos inconștientă dar din fericire o salvează un chelner pe nume Omer.
Toți răniții sunt duși la spital, printre care și Iskender. El are mustrări de conștiință crezând că Ruya a murit din cauza lui, dar află de la o asistentă medicală că Ruya trăiește și merge să o caute. Se întâlnește cu Ruya pe holul spitalului. El îi cere iertare dar Ruya îi spune că nu mai vrea să îl vadă niciodată fiindcă din cauza lui a murit Cicek.
După ce pleacă Iskender apare Omer care tocmai fusese și el bandajat la o mână. El o întreabă dacă e bine iar ea îi mulțumește pentru că i-a salvat viața. Iskender ii vede discutând și îl așteaptă afară.
Îl întreabă dacă el a salvat-o pe Ruya și îi spune că vrea să îl recompenseze și îi oferă bani dar Omer îl refuză și îi spune că omenia este mai importantă decât banii.

Ozan o întreabă pe Cemre de cine se ascunde iar ea îi povestește ce probleme are cu soțul ei și că vrea doar să își ia fiica și să fugă departe de el. Pentru a reuși trebuie ca Celebi să creadă că a murit în incendiu. El o ajută să se ascundă și o duce acasă la el unde locuia cu mama lui. El îi cere toate bijuteriile și merge la spital iar cu ajutorul unui prieten reușește să le pună printre lucrurile celor dispăruți.
După ce Celebi vede bijuteriile și cadavrul care se presupunea că era al lui Cemre și care era de nerecunoscut, cere să i se facă un test ADN.
Shimal, prietena lui Ruya moare și ea în incendiu. La spital s-a făcut o greșeală și lucrurile ei personale au fost încurcate cu cele ale lui Cicek. Cicek este arsă grav încât este de nerecunoscut, iar Tomris, mama lui Shimal care este medic o tratează crezând că este fiica ei. Mai târziu descoperă că de fapt fiica ei a murit iar cea care trăiește este Cicek și decide să o ducă acasă la ea și să o trateze ca pe fiica ei.
Ruya îi reproșează lui Iskender că din cauza lui a murit Cicek și îi spune că nu se va mai căsători cu el și îi aruncă inelul de logodnă.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.