“Flori însângerate” rezumat episoadele 152 și 153. Fosta iubită a lui Baran apare în poveste
La conac vine in vizită pentru câteva zile, Serap, prietena lui Baran de la Universitate. Se pare că în trecut, Serap și Baran au avut o relație. Azade îi povestește că Baran și Dilan nu au o căsătorie adevărată și îi propune să mai rămână un timp la conac, poate între ea și Baran vor învia vechile sentimente. Dilan aude discuția și încearcă să afle de la Baran cine este Serap și ce înseamnă ea pentru el dar Baran nu îi spune decât că au fost colegi la școală și că au lucrat un timp împreună.
Serap, care îl iubește pe Baran de mulți ani, este de acord să rămână la conac, dar vrea ca mai întâi să afle dacă între Baran și Dilan există ceva, dar în curând își dă seama că Baran nu este chiar atât de indiferent precum spune Azade.
Baran îi cere lui Kerem să facă tot posibilul pentru a o îndepărta pe Derya de la companie.
Kader vrea să o trimită pe Gul departe la rudele sale pentru a o ține departe de Firat. Firat îi spune că o iubește pe Gul și o roagă să îi dea o șansă să îi demonstreze asta. Îi promite că va vorbi cu tată său despre Gul.
Dilan o aude pe Serap discutând la telefon cu o prietenă și spunând-ui că a făcut câteva cercetări și și-a dat seama că Azade avea dreptate, ceea ce înseamnă că ea va putea avea o șansă cu Baran, iar de data aceasta nu vrea să rateze această șansă.