Inelul cu safir episodul 18, rezumat
La insistențele lui Aleyna, ceremonia cu henna se va face și pentru ea și Yaman. Așa că amândouă cuplurile vor fi sărbătorite în același timp.
Vural vine și el împreună cu Bade la petrecerea cu henna. Ateş se abține și nu face scandal, însă, următoarea zi când îl vede în companie îi spune deschis că nu are ce căuta acolo.
După henna, Feraye și Ateș se întâlnesc în seră și vorbesc despre sarcină, iar Bade îi aude. După ce Feraye pleacă, Ateş își dă seama că Bade i-a auzit și încearcă să o oprească când aceasta vrea să fugă. Bade recunoaște că a auzit totul dar îi promite că vor discuta despre asta a doua zi la companie.
Când Ateș aude că rochia de mireasă a mamei lui Feraye pe care a vrut să o poarte la nuntă este ruptă, o surprinde și repară rochia de mireasă. Croitoreasa aduce rochia la conac pentru probă.
Feraye este foarte fericită. După ce croitoreasa pleacă, Yaman intră în cameră și o întreabă pe Feraye când a renunțat la el, apoi îi amintește cum s-a îndrăgostit de ea prima dată. Îi spune să stea liniștită că nu îi va face rău dar nu o va putea ierta niciodată.
Pe lângă faptul că suferea foarte mult din cauza despărțirii lor, Feraye era speriată fiindcă
Ateş venise să o caute și mai era foarte puțin să îi vadă împreună.
Muhsin este necăjit fiindcă și-a dat seama că Gulfem este împotriva căsătoriei lui Ateş cu Feraye și că Feraye va suferi.
Când Vural îl întreabă pe Sarp dacă a văzut ceva ciudat la familia Gulsoy, acesta îi spune că a văzut-o pe Cemile având o discuție aprinsă cu Yaman, iar în tot acest timp, fratele lui, Okan îi privea îngrijorat. Vural îi spune să o urmărească tot timpul pe Cemile fiindcă este sigur că ea îi va ajuta să afle adevărul.
În companie, Okan nu vrea să îi mai ascundă lui Ateş că primește în mod constant bani de la Vural, dar bunicul său îi dă o palmă și îi spune că trebuie să facă asta pentru familia lor.