Inelul cu safir episodul 9, rezumat

2,759

Yaman se ceartă cu Ateş și îi spune că ar trebui să renunțe la căsătoria lui cu Feraye fiindcă știe că vrea să se căsătorească cu ea doar pentru a-l enerva pe bunicul lor. Îi mai spune că ar trebui să se întoarcă în străinătate. Ateş îi spune că dacă crede asta atunci se va căsători aici cu Feraye iar după aceea vor pleca amândoi în străinătate.

Okan o roagă pe Feraye sa nu se căsătorească cu Ateş, altfel cei doi frați vor deveni dușmani. Feraye îi spune că l-a lăsat pe Yaman să creadă asta doar ca să îl necăjească și îi promite că nu se va căsători cu Ateş. Yaman este foarte fericit când Okan îi povestește discuția lui cu Feraye și seara merge la ea în cameră și îi spune că știe că încă îl iubește.

Feraye îi spune lui Ateș că a renunțat la căsătorie pentru că poate să meargă la Istanbul. El îi spune că nu este nici o problemă doar că se gândește la ea că îi va fi greu să crească singură un copil într-un oraș necunoscut și nici nu ar vrea ca tatăl ei să fie supărat. Dealtfel, o roagă să îl sune oricând dacă ar avea vreo problemă.

Yaman continuă să stea departe de Aleyna și să doarmă pe canapea. Ca scuză pentru acest lucru, el îi spune că are o boală și nu îi place să atingă oamenii. Cu toate acestea, Aleyna este de acord să continue căsătoria pentru a deveni mireasa familiei Gülsoy.

Vural este informat de omul lui că semnalul telefonului lui Bora vine de la conacul Gulsoy.

Cemile o aude pe Feraye vorbind la telefon cu Hazal și află că este însărcinată. Ea crede că Feraye va da naștere copilului în Istanbul și apoi va apărea în fața lui Yaman.
Cemile face un plan pentru a scăpa de copil. O duce pe Feraye la casa de la vie sub pretext că vor face curățenie acolo.
Ea încearcă să o adoarmă pe Feraye și cu ajutorul unei moașe să scape de copil, însă când moașa sosește, planul teribil al lui Cemile este dezvăluit.
Feraye se enervează și se ceartă cu Cemile după care merge la lac și îl sună pe Ateș. Când ajunge Ateș, Feraye fuge la el și îl îmbrățișează. Îi spune că își dă seama că este singură și este de acord să se căsătorească cu el.

Bunicul lui Ateş, care îl urmărise, îi vede îmbrățișați și crede că sunt iubiți.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.