Infidelul episodul 45 (rezumat)

9,305

Ali se mută la Volkan după ce Asya i-a spus că s-a logodit cu Aras.
Haluk se întreabă de ce Aras nu l-a sunat să îl întrebe despre incendiu și îl cheamă la companie sub pretextul că vrea să îl roage să țină un discurs la școala lui. Atunci Aras îl întreabă direct ce ascunde despre incendiu dar Haluk îi spune că a fost traumatic și nu vrea să vorbească despre asta și că oricum nu știe nimic despre cauza incendiului.
Șeful poliției îi spune apoi lui Aras că în dosarul incendiului lipsesc declarațiile martorilor.
Kadir continuă cercetările și află că o altă persoană a supraviețuit. La sfârșitul episodului, primește un telefon și i se spune cine a supraviețuit.

Selcuk și Nil se împacă.
Aras merge la școala lui Haluk pentru discurs gândindu-se că va avea ocazia să vorbească cu Ali.
Desigur, Ali face un scandal când îl vede pe Aras acolo și încercările lui Aras de a vorbi cu el eșuează.

La procesul de divorț, Derin spune că nu vrea să divorțeze și că Volkan încă o iubește. Data procesului este amânată.
Ea își convinge atât părinții, cât și avocatul că a mințit ca să câștige timp pentru a strânge dovezi împotriva lui Volkan pentru custodia lui Zeynep.

Asya și Aras petrec noaptea de revelion împreună cu prietenii lor. Ali merge la Demir iar Volkan rămâne singur pentru că toți prietenii lui sunt la Asya.
El privește pe înregistrarea camerei de supraveghere cum ei se distrează și se îmbată și vrea să meargă să spargă geamul casei lui Asya. Derin își dă seama că este singur și merge la el, ajungând la timp pentru a-l opri.
La finalul episodului, Ali și o prietenă de-a sa fac accident de mașină.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.