Intre tine si rau – Episoadele 25-26-27 (rezumat)

0 723

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Dila și Kuzgun s-au căsătorit. După ce pleacă de la ceremonie,
Kuzgun este anunțat de Cihan că  Kartal a fost la depozit și l-a ajutat pe Ali să scape. Kuzgun merge acasă la Kartal și îl avertizează să stea departe de Ali.
Ali nu îi spune lui Bora că Kartal l-a împușcat pe Teo și îl minte că Cihan l-a ucis.
Bora îl amenință pe Kuzgun că de azi înainte toți cei care îi sunt apropiați, inclusiv familia lui vor fi în pericol fiindcă Cihan i-a ucis omul lui de încredere.
Dila merge în vizită la Rifat și îi spune că s-a căsătorit cu Kuzgun. El o întreabă dacă Behram i-a cerut asta dar ea îi zice că s-a căsătorit cu Kuzgun fiindcă îl iubește. Rifat îi spune că atâta timp cât Kuzgun va fi în viața ei, el nu va mai fi tatăl ei și îi cere să nu îl mai caute niciodată. Când ajunge acasă, se întâmplă la fel. Nimeni din familie nu este de acord cu căsătoria ei. Dila și Kuzgun își joacă bine rolul pentru ca cei din jur să nu își dea seama că s-au căsătorit din obligație. Mai târziu, când se retrag amândoi, Dila îi reproșează că și-a pierdut toate persoanele dragi din cauza că a avut încredere în el.

Kuzgun îi zice lui Fusun că s-a căsătorit. Vrea să o trimită departe dar ea nu vrea să plece.
Ali merge din nou la Fusun și îi spune că fratele ei a murit din vina lui Kuzgun. Îi propune să rămână în Istanbul și împreună să se răzbune pe el.
Dila se întâlnește cu persoana de contact de la poliție. Ea îi spune că acum va trebui să îi convingă pe toți că își iubește soțul și îi cere să facă o nuntă mare și să îl invite chiar și pe Behram. Ea îi promite lui Dila că împreună îi vor da jos pe Behram și pe oamenii lui, chiar și pe Kuzgun. Trebuie doar să facă nunta, iar de restul se va ocupa ea.
Dila face pregătiri pentru petrecerea de nuntă. Îl întreabă pe Kuzgun dacă vrea să invite pe cineva la nunta lor iar el îi zice că nu are pe nimeni.
Bora o sfătuiește pe Sermin să invite familia lui Kuzgun la nuntă, în felul acesta vor vedea dacă Kuzgun are vreo slăbiciune. Sermin merge acasă la Meryem să îi ducă invitația și îi zice că speră că această căsătorie va reuni familiile lor.

În ziua nunții, când Kuzgun merge să o ia pe Dila din cameră este fascinat de frumusețea ei. Coboară împreună de la etaj și încep să danseze. Este evidentă atracția dintre ei.
Meryem, Kartal și Kumru sosesc.
Kumru reușește să intre în camera lui Ali și pune un dispozitiv de ascultat.
Kuzgun o convinge pe Meryem să plece cât mai repede de acolo. El își dă seama ce urmărește Bora.
Kumru află că Seref nu a murit din cauza că a fost împușcat de Kuzgun și din cauza că a fost deconectat de la aparate de Bora. Ea îi dă dovezile lui Sermin. În felul acesta Kumru nu mai este obligată să facă știrea pe care Sermin i-o ceruse.
După aceea, Kumru îl caută pe Kuzgun la depozitul lui și îi arată și lui dovada morții lui Seref. Kuzgun îi mulțumește și o îmbrățișează.

‌Dervis îi invită pe Dila și pe Kuzgun pentru a cina împreună deoarece el nu a participat la nunta lor. Ei îi spun că oricum căsătoria lor este doar pe hârtie și cu prima ocazie vor divorța. Dervis îi atenționează că nu vor putea să divorțeze niciodată, altfel Behram îi va pedepsi.
‌Cand ajung acasă, el se comportă foarte rece cu Dila. Ea îi spune că într-o zi îl va face să sufere fiindcă îl va face să se îndrăgostească de ea încât el o va implora să îl iubească măcar puțin, dar ea ar prefera să moară decât să îl iubească pe el.
‌A doua zi dimineața, toată familia este în grădină pentru a lua micul dejun. Ali o aduce pe Fusun și o prezintă tuturor ca noua bonă.
‌Kumru este chemată de Sermin pentru a-i aduce niște documente.
‌Sermin găsește un motiv să plece de la masă. Imediat după ce ea  pleacă, oamenii lui Bora au intrat în grădină și au început să tragă cu arma. Bora le dăduse ordin să îi împuște pe toți cu excepția Dilei. Ali își salvează familia. Dila vede că unul dintre ei a îndreptat arma spre Kuzgun și se aruncă în fața lui pentru a-l proteja dar este împușcată în umăr.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata