Jocurile iubirii episoadele 4-7 (rezumat)

4,945

Întâlnirea dintre Cemal și familia lui este devastatoare pentru toți. Ugur este singurul neafectat pentru că nu știe cine este Cemal.
Cemal încă o iubește pe Asiye și regretă că a părăsit-o dar îi cere să păstreze secret trecutul lor pentru că nu vrea să își strice căsnicia cu Helin.
Singura soluție pentru a nu complica lucrurile este să se întoarcă înapoi în Antalya cu soția și fiul lor dar socrul lui insistă să rămână în Istanbul ca să se ocupe de afacerea familiei.

Mahir se trezește din comă. Asiye îi povestește tot ce s-a întâmplat în Amasya și motivul pentru care a trebuit să fugă.
El vrea să o ajute în continuare și insistă să rămână la el până când găsește altă soluție.
Ugur se acomodează ușor în noua casă și îi place să aibă o familie mare. Îi este ușor să intre în rol și să se prefacă că este fiul lui Mahir. În schimb, Nergis vrea să plece fiindcă suferă când îl vede pe Cemal cu noua familie.
La rândul lui și Cemal suferă când își vede familia alături de Mahir.

Harun reunește toată familia și dezvăluie că Mahir este fiul lui dintr-o relație extraconjugală. Mama lui a murit când l-a născut. Soția lui Harun a acceptat ca copilul să fie crescut de servitorii lor care locuiau în anexa casei lor.
Mahir a aflat în urmă cu 17 ani și în aceeași zi a plecat din țară.
Acum Harun l-a chemat acasă pe Mahir pentru că vrea să își repare greșeala făcută față de el și să îi dea partea care i se cuvine din averea lui.
Raci, fiul cel mare al lui Harun, se revoltă când aude așa ceva și nu vrea să împartă averea cu el. În schimb, Helin nu are nimic împotriva lui Mahir.

Ugur se împrietenește cu fratele lui, Ahmet dar Nergis îl ceartă de câte ori îl vede.
Supărat pe ea, Ahmet fuge în pădurea din apropierea casei. Nergis îl caută și crezând că s-a rătăcit, merge și le spune părinților ei, care vorbeau în curte. Cemal se înfurie și țipă la ea, acuzând -o că l-a supărat pe Ahmet pentru că este geloasă pe el.
Asiye îi ia apărarea lui Nergis și îi dă o palmă lui Cemal. Chiar atunci apare Helin cu Ahmet și îi întreabă mirată ce se petrece.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.