Prizoniera destinului episodul 26 (rezumat)

0 12,726

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Zeynep se străduiește să revină la o viață normală însă încă se teme de Mehdi, mai ales după ce află că avea o armă atunci când a răpit-o. Cei dragi împreună cu Bariș și Savaș fac tot posibilul ca să o ajute să depășească trauma.
Emine observă că Bariș are sentimente pentru ea și încearcă s-o convingă să-i dea o șansă dar Zeynep nu este pregătită pentru altă relație.
Pe de altă parte, Savaș care s-a împrietenit cu Zeynep și familia ei, îi spune lui Bariș că pentru prima dată după mulți ani, are și el o amică și nu vrea să o piardă. A observat că Bariș și Zeynep sunt tot mai apropiați dar el e sigur că Bariș nu este îndrăgostit de ea ci este doar gelos pe prietenia lor și că dacă vor fi împreună, relația lor nu va rezista, ci Zeynep va ajunge doar una dintre multele lui foste iubite. Îl roagă să rămână doar amici pentru că nu vrea să piardă prietenia ei.

Mehdi este necăjit că nu poate să își vadă fiica și pe de altă parte încă se gândește la Zeynep și cum să găsească o modalitate ca să vorbească cu ea.
Cemile este devastată după pierderea lui Mujgan și toate cele petrecute cu Mehdi. Fiindcă încă găsește scuze pentru faptele lui și pare că la fel ca Mujgan, are de gând să își dedice lui toată viața, Nuh începe să realizeze că nu vor putea să aibă un viitor împreună. Cemile are un secret despre Mehdi pe care nici Mujgan nu îl știa și nu poate să i-l spună lui Nuh dar insinuează că relația dintre Mehdi și Zeliha a fost întotdeauna foarte rece și că el are o traumă și în trecut, își făcea singur rău fiindcă doar atunci Zeliha îi acorda atenție. Ea se gândește că a răpit-o pe Zeynep tot pentru ca să primească atenție din partea ei și a lui Zeliha. Ca să nu se întâmple ceva mai rău cu el, încearcă să-l convingă să se căsătorească cu Benal, mințind că ei nu i se permite să-l viziteze ca să i-o ducă pe fiica lor. Ea speră că dacă Mehdi își va vedea des fiica, va sta departe de necazuri.

Mehdi cumpără o căsuță din chibrituri făcută de un coleg și i-o trimite lui Zeynep prin Cemile, împreună cu o scrisoare de adio. Zeynep i-o trimite înapoi prin avocatul lui. Avocatul îl sfătuiește pe Mehdi să nu mai ia legătura cu ea fiindcă a observat că e foarte speriată. După aceea, Mehdi se căsătorește cu Benal.


După ce Bayram merge beat la biroul lui Zeynep și face scandal, Bariș o invită împreună cu Emine acasă la el, ca să îi ridice moralul. Iau masa împreună și joacă jocuri amuzante iar Savaş o încurajează pe Emine să urmeze cursurile unei universități online.
Zeynep îl învață pe Bariș să danseze vals și devin tot mai apropiați.

Notă : Numerotarea episoadelor nu corespunde cu cea de la TV.
Episodul 26 varianta TV corespunde episoadelor 20- 21 de pe site-ul nostru.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata