Ramo episoadele 5,6 (rezumat) Ramo se va casatori cu Sibel iar Fatos cu Neco

1,136

Ramo este dus la liderii Adanei și i se spune că Cihangir a decis ca dușmănia să înceteze și vor rezolva conflictul prin unirea familiilor prin căsătorie. Ramo trebuie să se căsătorească cu Sibel iar Fatoș cu Neco.
Suleyman le spune apoi lui Neslihan și lui Neco că el a propus să încheie conflictul astfel fiindcă nu vrea să-l ucidă pe Ramo ci vrea să-i amintească cine este șeful și să-i ia onoarea și demnitatea.

Hasan și Fidan nu vor s-o căsătorească pe Fatoș cu Neco dar Ramo spune familiei că nu au de ales.
După aceea, Ramo îi vede pe Boz și pe Fatoș îmbrățișându-se și află de relația lor. Boz îi spune că se iubesc și că a vrut să-i ceară permisiunea pentru a se căsători dar încă nu a avut ocazia, fiindcă mereu intervenea ceva.
Ramo e devastat că trebuie să-i despartă și își descarcă furia pe Boz, fiindcă din vina lui l-a ucis pe Cengiz și s-a ajuns aici.

Sibel îl întreabă pe bunicul ei dacă este adevărat că l-au ucis pe tatăl lui Ramo. Atunci Suleyman află că Ramo este fiul lui Abdo.

Boz pleacă din oraș pentru două zile, în vizită la mama sa.
Fatoș este devastată când află că trebuie să se mărite cu Neco dar nu îi spune iubitului ei.
Sibel îi spune lui Ramo că nu se va căsători niciodată cu el.

Neslihan încă vrea răzbunare dar fiindcă Cihangir le-a cerut să facă pace, familia ei va avea de suferit dacă face ceva împotriva lui Ramo.
Halef îl instigă împotriva lui Ramo pe Ceyhan, fratele lui Seyhan.

Când Boz se întoarce în oraș, Neco îi spune că se va căsători cu Fatoș.
La început Boz nu crede dar apoi își dă seama că e adevărat și e distrus.

În cele din urmă, Ramo se hotărăște să nu accepte cerința lui Cihangir deși știe care vor fi consecințele.
În timp ce Fatoș se bucură împreună cu familia ei că nu mai trebuie să se căsătorească, Boz merge să-l împuște pe Neco. Suleyman îl sună pe Ramo iar el și Fatoș îl opresc pe Boz spunându-i că nu va avea loc căsătoria.

Cu toate acestea, Fidan o convinge pe Fatoș că nu are de ales fiindcă mai devreme în acea zi, Yavuz i-a spus că au planuri mari pentru Ramo dar dacă nu acceptă căsătoria, nimeni nu-i va mai opri pe Suleyman și pe Neslihan să-l ucidă pe Ramo și întreaga lor familie.
Fatoș merge la Boz și petrec noaptea împreună. Boz îi dă inelul mamei sale.
Dimineața Fatoș pleacă și lasă inelul pe noptieră. Când îl vede, Boz își dă seama că l-a părăsit fiindcă nu s-a renunțat la căsătorie.

Neslihan o convinge pe Sibel să se căsătorească cu Ramo, pentru că le va fi mai ușor să se răzbune dacă ea este în casa dușmanului lor.
Fidan o duce pe Fatoș acasă la Neco în timp ce Sibel merge la Ramo.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.