Totul pentru familia mea episodul 91 (rezumat)

9,078

Șengul povestește familiei cum Ayla și Gonul au înșelat-o.
Când Aybike află că Ayla i-a înglodat în datorii de ciudă că nu poate să îi despartă pe ea și pe Berk, vrea să se răzbune și îi spune că ei se vor căsători în curând și să își caute o casă să se mute, că nu vor să locuiască cu ea după nuntă.
Orhan se înțelege cu omul care i-a vândut materialele lui Șengul să le ia înapoi, așa reduce din pierderi însă Gonul le dă foc la materiale înainte să le returneze.
Omul fiind un vecin cinstit acceptă ca ei să plătească în rate costul materialelor dar apoi Ayla îi plătește toată datoria pentru ca Șengul să rămână datoare la ea. Desigur, Ayla o va presa să îi plătească banii imediat.

Omer merge la Tolga și la Doruk după ce Asiye îi spune să plece din casa ei.
Ogulcan îi spune că Asiye nu ar minți în legătură cu așa ceva dar el totuși are îndoieli.
A doua zi, Omer merge să îi dea meditații lui Yasemin. Când termină, Yasemin pleacă cu Sarp și cu Ahmet în alt oraș ca să vadă o casă.
Omer intră în beci și găsește medicamentele lui Sevgi și înțelege că Asiye nu a mințit.
Șeval îl găsește acolo și recunoaște totul dar îi spune că nu poate să facă nimic pentru că nu are dovezi. Omer o închide și el în beci.

Asiye îi spune lui Doruk că l-a văzut îmbrățișând-o pe Yasemin și îl întreabă ce este între ei. Doruk îi povestește că a ajutat-o să nu cadă când și-a luxat glezna dar este supărat că se îndoiește de el.
Nebahat încearcă să organizeze din nou o ieșire cu Doruk și cu Yasemin dar de data aceasta el o sună pe Asiye și îi cere permisiunea. Așa o convinge să îl ierte și se împacă.

Zehra îi spune lui Tolga că se căsătorește a doua zi.
Akif vorbește din nou cu fratele ei și îi cere socoteală pentru că nu s-a ținut de cuvânt dar el îi spune că mirele îi dă mai mulți bani.
Tolga și prietenii lui pun la cale alt plan.
În ziua nunții, fetele merg la Zehra acasă și îi spun cumnatei ei că vor să îi fie alături în ziua aceasta specială și să o ajute la machiaj.
Așa reușesc să intre în casă apoi în timp ce Afra îi distrage atenția lui Ayten, Aybike le scoate pe Zehra și pe Bahar din casă iar Berk și Ogulcan le așteaptă afară cu mașina și merg la starea civilă unde îi așteaptă Tolga.
Afra și Asiye rămân în casă și pe când vor să se furișeze și ele afară, apar mirele și fratele lui Zehra.

În versiunea originală a serialului, acesta este episodul 78.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.