Flori însângerate episodul 183, sezonul 2 – Rezumat
Dilan este profund emoționată când descoperă că petrecerea surpriză a fost organizată pentru ea, întrucât este chiar ziua ei de naștere. Sabiha îi mărturisește că, atunci când Seyit a adoptat-o, data nașterii ei a fost modificată oficial în actele de identitate.
Între timp, Cevahir îl contactează pe Hassan și îl informează că i-a trimis o scrisoare lui Baran și îi cere să se asigure că aceasta ajunge la Baran. Profitând de agitația de la petrecere, Hassan pătrunde în biroul lui Baran, găsește scrisoarea și o lasă vizibilă pe birou.
Selma încearcă să se apropie de Harun, însă Yasmin intervine constant și reușește să-i țină la distanță.
Ulterior, Dilan descoperă scrisoarea pe biroul lui Baran. Observând că este trimisă de Cevahir își dă seama că el nu ar face nimic bun, ceea ce l-ar infuria pe Baran și decide să o ascundă în camera ei.