Când spui „Grăbește-te”, ce aude copilul tău de fapt

Un moment clasic din viața de părinte: dimineața, când ceasul ticăie ca o bombă cu cronometru, iar tu încerci să-ți scoți copilul pe ușă ca să ajungeți la grădiniță, școală sau, Doamne ferește, la o întâlnire la care chiar trebuie să fii punctual. Strigi, cu cea mai calmă voce pe care o poți scoate în haosul matinal: „Grăbește-te, te rog!”. Dar, surpriză! Copilul tău pare să audă cu totul altceva. Ce naiba se întâmplă în mintea aia mică? Hai să descifrăm misterul, cu umor și un pic de psihologie de parenting, că doar suntem oameni, nu roboți!

„Grăbește-te” = „E timpul să devin un melc filozof”

Să fim sinceri, copiii noștri sunt niște maeștri ai procrastinării. Tu zici „Grăbește-te”, iar ei aud „Acum e momentul perfect să mă gândesc dacă șosetele mele au personalitate sau să-mi rearanjez colecția de pietre de pe birou”. E ca și cum creierul lor intră într-un mod secret de slow-motion, în care fiecare mișcare devine o meditație profundă asupra sensului vieții.

De ce se întâmplă asta? Ei bine, copiii trăiesc într-un univers paralel unde timpul nu există. Pentru ei, 5 minute înseamnă „o eternitate” doar dacă e vorba de stat la masă să mănânce broccoli. În rest, sunt ca niște yoghini care savurează fiecare clipă. Psihologii spun că până pe la 7-8 ani, copiii nu prea înțeleg conceptul de timp așa cum îl percepem noi, adulții. Așa că, atunci când le cerem să se grăbească, e ca și cum le-am vorbi în klingoniană.

„Încă 5 minute” nu e o negociere, e o capcană

O altă chestie pe care am observat-o e că, atunci când zici „Grăbește-te”, copilul tău aude „Hai să negociem ca la piață”. Deodată, începe o întreagă telenovelă: „Mai stau 5 minute să termin desenul ăsta!” sau „Nu pot să mă grăbesc, pantofii mei nu vor să coopereze!”. Și tu, ca părinte bine intenționat, intri în jocul negocierii, crezând că o să câștigi. Spoiler: nu câștigi. Niciodată.

Aici e o lecție importantă: copiii nu negociază ca să ajungă la un compromis, ci ca să câștige timp. E strategia lor de a amâna inevitabilul (adică să iasă pe ușă). Și, să fim serioși, sunt geniali la asta. Am un prieten care zice că fiică-sa de 5 ani l-a convins odată că are nevoie de 10 minute să-și „aranjeze gândurile” înainte să se spele pe dinți. Zece minute! Pentru gânduri! Eu abia am timp să-mi aranjez gândurile la cafeaua de dimineață, dar ea e deja Dalai Lama al amânării.

Ce să faci ca să nu-ți pierzi mințile

Acum, că am stabilit că „Grăbește-te” e ca un cod secret pentru „Fă orice altceva în afară de ce ți-am cerut”, ce putem face? Iată câteva trucuri care m-au ajutat (sau măcar m-au făcut să râd în loc să plâng):

1. Transformă totul într-un joc. Copiii adoră jocurile, iar dacă spui „Hai să vedem cine își pune pantofii mai repede, tu sau un ghepard?”, ai șanse să-i vezi mișcându-se cu viteza luminii. Sau măcar cu viteza unui pui de ghepard.
2. Dă-le un heads-up. În loc să arunci un „Grăbește-te” din senin, încearcă să le spui din timp ce urmează. De exemplu: „Peste 10 minute ieșim pe ușă, așa că hai să ne pregătim”. E ca și cum le dai un avertisment de tsunami, dar mai drăguț.
3. Fii specific. În loc de „Grăbește-te”, încearcă „Pune-ți pantofii și haina în următoarele 3 minute”. Copiii au nevoie de instrucțiuni clare, altfel intră în modul „Ce mai exact înseamnă grăbește-te?”.
4. Acceptă haosul (un pic). Uneori, pur și simplu nu o să fii punctual. Și e ok. Lumea nu se termină dacă întârziați 5 minute la ora de balet. Respiră adânc și amintește-ți că și tu erai un mic melc filozof cândva.

De ce contează ce aud ei

Pe bune acum, chestia asta cu „Grăbește-te” nu e doar despre dimineți agitate sau despre cum să ajungi la timp la dentist. E despre cum comunicăm cu copiii noștri și ce mesaje le transmitem fără să vrem. Dacă tot ce aud ei e „Grăbește-te, grăbește-te, grăbește-te”, s-ar putea să înceapă să simtă că nu sunt suficient de buni așa cum sunt. Sau că tot ce contează e să bifeze lucruri rapid, fără să se bucure de proces.

În schimb, dacă le dăm spațiu să fie ei, să-și pună pantofii în ritmul lor (măcar uneori), s-ar putea să-i ajutăm să crească mai încrezători. Plus că, hai să fim serioși, e amuzant să-i vezi cum se chinuie să decidă dacă șoseta cu dinozauri e mai cool decât cea cu unicorni. E o mică fereastră în lumea lor magică, unde timpul e doar o sugestie.

Încheiere cu zâmbet

Așa că, data viitoare când strigi „Grăbește-te!” și copilul tău începe să-și asorteze papucii cu starea lui de spirit, ia o gură de ceai și râzi un pic. E doar o fază, iar peste câțiva ani o să-ți fie dor de momentele astea. Sau cel puțin așa zic părinții cu copii mari, care acum se plâng că adolescenții lor dorm până la prânz.