Murat Yildirim și Cemre Baysel, împreună în noul serial „Trandafiri și Păcate”
Două dintre cele mai iubite figuri ale televiziunii turce, Murat Yıldırım și Cemre Baysel, se reunesc într-un nou proiect de amploare: „Güller ve Günahlar” (Trandafiri și Păcate), un serial dramatic care promite să cucerească inimile telespectatorilor. Sub regia lui Deniz Can Çelik, producția va fi difuzată de Kanal D Turcia, iar filmările sunt programate să înceapă în curând, la Istanbul, premiera fiind anunțată pentru luna septembrie.
Povestea serialului: secrete, trădări și iubiri imposibile
„Güller ve Günahlar” urmărește povestea lui Serhat (Murat Yıldırım), un om de afaceri de succes, care și-a clădit viața pe principii precum onestitatea, dragostea pentru familie și încrederea. Lumea lui se prăbușește brusc când descoperă un secret devastator pe care soția sa, Berrak, l-a ascuns timp de ani de zile. După ce aceasta intră în comă în urma unui accident, Serhat pornește în căutarea adevărului.
Destinul îl aduce față în față cu Zeynep (Cemre Baysel), o tânără curajoasă și sinceră dintr-un cartier modest. Deși provin din lumi complet diferite, între cei doi se naște o conexiune profundă, iar pe fundalul trădărilor, secretelor și iubirii, aceștia se vor lupta cu propriile inimi și cu deciziile grele pe care le vor avea de luat.
Murat Yıldırım și Cemre Baysel nu sunt la prima colaborare – cei doi au jucat împreună și în serialul „Ramo”.

Murat Yıldırım este extrem de îndrăgit și în România, datorită rolurilor sale din seriale de succes precum „Aziz”, „Ramo”, „Asi”, „Dragoste și pedeapsă” și „Regina nopții”. Actorul este cunoscut pentru interpretările intense și carismatice care l-au transformat într-un nume emblematic al televiziunii turce.
La rândul ei, Cemre Baysel s-a remarcat prin naturalețea și sensibilitatea interpretărilor sale, devenind cunoscută publicului larg pentru rolurile din „Jocurile sorții” și „Pierduti în dragoste”.