“Dulceață amară” episodul 85, rezumat

1,996

Fratele lui Medine așteaptă lămuriri atunci când Aydan apare la ușă cu o valiză în mână. Ilkkan și Medine sunt șocați, însă Esma intervine rapid și salvează situația, spunând că Aydan este verişoara lui Ilkkan.

Nu trece mult și își face apariția și Songül. Ea încearcă să o alunge pe Aydan, dar cedează, fiindcă Aydan o amenință că va dezvălui relația ei cu Ilkkan lui Yașar.

Pentru a-i dovedi lui Songül că nu glumește, Aydan aduce în discuție căsătoria celor doi, lăsând de înțeles că este gata să spună totul. Cum Yașar așteaptă explicații în legătură cu căsătoria, Hayriye preia inițiativa și spune că Medine își dorește o petrecere de nuntă. Drept urmare, Yașar hotărăște să mai rămână în oraș pentru a participa la nunta surorii sale.

Cineva a filmat-o pe Hayriye în timp ce o salva pe Aylin din mașina cuprinsă de flăcări, iar gestul său eroic apare acum în toate știrile, transformând-o într-o celebritate. În timp ce Hayriye se bucură de atenție, Songül se teme că faima ei va atrage noi complicații.

Cunoscuții menajerelor încep să se întrebe de ce acestea nu au spus nimic până acum și bănuiesc că ele ar ascunde banii furați de Aylin. Singura care se gândește că ceva nu se leagă e Yasemin, crezând că, dacă ar fi fost adevărat, ele s-ar fi dat de gol.

După externare, Aylin este invitată de Murat să locuiască la el cât timp se recuperează. În fața presei, ea îi mulțumește lui Hayriye pentru salvare, dar în privat o avertizează că își vor regla conturile în curând.