“Dulceață amară” episodul 90, rezumat. Yavuz o cere în căsătorie pe Hayriye

2,456

Ece o întâlnește pe Esma într-un magazin de lux. Când Esma începe să se laude cu averea ei, Ece își dă seama că banii lui Aylin se află la Esma și o anunță imediat.
Între timp, Songul află de la Ismail în ce hotel este cazată Esma și pornește spre ea împreună cu fetele. Ajung însă prea târziu. Aylin fusese deja acolo: intrase în camera Esmei cu ajutorul menajerei, pretinzând că acolo stă soțul ei, luase banii și plecase. Acum, fetele nu au nicio idee cine i-a luat.

La scurt timp, Yavuz o sună pe Hayriye și îi spune că nu mai trebuie să se ascundă. O invită la restaurant pentru a lua masa împreună. După experiența primei mese cu el, Hayriye merge cu teamă, convinsă că o va întreba despre diamante. Însă Yavuz o surprinde cu un inel de logodnă și o cerere în căsătorie. Emoționată, Hayriye leșină. Când își revine, crede că totul a fost o glumă, dar el îi spune că a găsit în ea ceea ce căuta și că îl face fericit. Copleșită, Hayriye acceptă cererea cu inima plină de bucurie.

Dar, când le dă vestea prietenelor, Songul nu reacționează bine. Îngrijorată, o avertizează să nu se grăbească, temându-se că în spatele propunerii se ascunde altceva. Și nu greșește: Yavuz vrea să se căsătorească pentru firma pe care a deschis-o pe numele ei. Însă Hayriye refuză să vadă adevărul și preferă să creadă în iubirea lui.

Yavuz începe pregătirile pentru nuntă, stabilită la sfârșitul săptămânii. Înainte de toate, îi face o vizită lui Yasemin. Ea știa deja că Yavuz este în viață și se aștepta să vină după diamante, dar era sigură că îl va putea cuceri din nou prin seducție. În schimb, primește o lovitură neașteptată: Yavuz îi spune că se însoară cu Hayriye și îi cere să elibereze imediat casa, pentru că acolo va locui cu soția lui.