Știai că pizza nu a fost mereu cu roșii? O poveste delicioasă

Hai să ne așezăm comod, cu o felie (sau trei) în mână, și să vorbim despre ceva ce probabil nu ți-a trecut prin cap în timp ce savurai ultima ta pizza cu extra mozzarella: pizza, așa cum o știm noi astăzi, nu a fost mereu o poveste de dragoste cu roșii! Da, da, știu, sună ca o erezie culinară, dar stai să-ți spun o poveste care e mai gustoasă decât o pizza proaspăt scoasă din cuptor.

Începuturile: o pâine plată și cam atât

Să ne întoarcem în timp, undeva prin anul 1000, în Italia, mai exact în Napoli. Pe atunci, pizza nu era deloc starul de pe Instagram pe care-l cunoaștem astăzi. Era mai degrabă o pâine plată, numită focaccia sau pissaladière, pe care oamenii simpli o foloseau ca să-și potolească foamea. Gândește-te la o pâine mai groasă, unsă cu puțin ulei de măsline, poate cu niște ierburi aromatice și, dacă aveau noroc, o mână de măsline sau ceapă. Fără roșii, fără mozzarella, fără pepperoni care să-ți facă papilele să danseze. Practic, era ca și cum ai mânca doar blatul de pizza – ceea ce, să fim sinceri, nu e chiar rău, dar parcă lipsește ceva, nu?

Această „pizza” primitivă era mâncarea săracilor. Era ieftină, ușor de făcut și ținea de foame. Oamenii o coceau pe pietre fierbinți sau în cuptoare rudimentare, iar fiecare familie o personaliza cu ce avea prin casă. Dar să nu-ți imaginezi că era vreun festin gourmet. Era mai degrabă genul de mâncare pe care o mănânci și spui: „Eh, merge și asta.”

Roșia, marea absentă

Acum, hai să vorbim despre elefantul din cameră: roșiile. Știai că roșiile nu au ajuns în Europa decât pe la 1500, aduse din Lumea Nouă de exploratori ca Cristofor Columb? Da, America a dat Europei nu doar cartofi și porumb, ci și roșia care avea să schimbe pizza pentru totdeauna. Dar stai așa, că povestea devine și mai interesantă! Când roșiile au ajuns în Italia, lumea le privea cu mare suspiciune. Unii credeau că sunt otrăvitoare (ceea ce, să recunoaștem, e cam amuzant, având în vedere că acum le punem peste tot, de la salate la sosuri). Alții le foloseau doar ca plante decorative, pentru că, ce-i drept, o roșie coaptă e și frumoasă, nu doar gustoasă.

Abia prin secolul al XVIII-lea italienii au început să fie mai prietenoși cu roșiile. În Napoli, în special, oamenii au descoperit că roșiile zdrobite și transformate în sos sunt o minune culinară. Așa a apărut pizza marinara, una dintre primele pizza „adevărate”, cu sos de roșii, usturoi, oregano și ulei de măsline. Fără brânză, fără complicații, doar simplitate delicioasă. Dar să nu uităm: pe atunci, pizza era încă mâncare de stradă, vândută de vânzători ambulanți care o tăiau în felii și o serveau pe hârtie (sau ce aveau la îndemână).

Regina Margherita și pizza care i-a furat inima

Acum ajungem la punctul culminant al poveștii, care e ca un film romantic cu final fericit. Prin 1889, regele Umberto I și regina Margherita a Italiei au vizitat Napoli. Legenda spune că regina s-a săturat de mâncărurile sofisticate de la curte și a vrut să încerce ceva local. Așa că un pizzaiolo celebru pe nume Raffaele Esposito i-a pregătit trei tipuri de pizza. Una dintre ele, făcută cu sos de roșii, mozzarella și busuioc (culorile steagului italian: roșu, alb și verde), a cucerit-o pe loc. Aceasta a fost numită pizza Margherita în onoarea reginei și, uite așa, pizza a trecut de la mâncare de stradă la statutul de vedetă internațională.

Dar să nu crezi că pizza Margherita a fost imediat un hit global. A durat ceva până când pizza a ieșit din Napoli și a cucerit Italia, apoi lumea întreagă. Emigranții italieni, în special cei care au ajuns în America la începutul secolului XX, au dus rețeta cu ei, iar americanii au pus mâna pe ea și au transformat-o în ce știm astăzi: pizza cu de toate, de la ananas (știu, controversat!) la pui barbeque.

De ce iubim pizza astăzi?

Hai să fim sinceri: pizza e ca un prieten bun – mereu acolo când ai nevoie de ea, nu te judecă și merge cu orice ocazie. Dar ce o face atât de specială? Poate e combinația perfectă dintre blat crocant, sos aromat și brânză topită. Sau poate e faptul că o poți personaliza oricum vrei – de la clasicul pepperoni până la ciudățenii ca pizza cu macaroane (da, există și așa ceva!). Sau poate e pur și simplu magia faptului că o felie de pizza te face să uiți de toate problemele, măcar pentru câteva minute.

Astăzi, pizza e mai mult decât mâncare. E o experiență culturală. Fie că o mănânci la o pizzerie fancy din București, fie că o comanzi la 2 noaptea pentru că „merită”, pizza are o poveste care începe cu o pâine simplă și ajunge la un simbol global al bucuriei. Așa că data viitoare când muști dintr-o felie, gândește-te la drumul lung pe care l-a parcurs – de la Napoli fără roșii până la farfuria ta.

Tu ce mai pui pe pizza ta?

Acum că știi povestea, spune-mi: ce toppinguri te fac să spui „ăsta e RAIUL”? Eu sunt genul care pune extra mozzarella și poate niște ciuperci, dar nu mă supăr dacă apare și un pic de rucola pentru fite.