“Flori însângerate” Episoadele 66 și 67 sezonul 3, rezumat

2,914

Baran și Dilan sunt profund tulburați când descoperă că Çınar nu este copilul biologic al familiei lui Tarık, ci a fost adoptat. Hotărâți să afle adevărul din spatele acestei povești ținute mult timp ascunse, cei doi încep să investigheze originile lui Çınar și să caute informații despre părinții săi naturali. Totuși, familia lui Tarık refuză categoric să discute subiectul, ceea ce nu face decât să le sporească bănuielile.

Pe măsură ce devin mai atenți la atmosfera tensionată din casă, Baran și Dilan observă comportamentul rece și dur al lui Ceyda, mama vitregă a copilului, față de micuțul Çınar. Lipsa de afecțiune din partea acesteia îl afectează profund pe copil, iar tristețea lui îi îndurerează pe cei doi soți.

În încercarea de a afla mai multe, Baran și Dilan ajung tot mai aproape de un adevăr uluitor. Cu fiecare pas înainte, devine tot mai clar că în spatele adopției lui Çınar se ascunde un secret imens: copilul ar putea fi chiar fiul lor pierdut, Miran, despre care credeau că nu mai trăiește. Vor reuși să descopere acest adevăr incredibil?

Între timp, Ayhan observă că nepotul său, Akif, are sentimente pentru Berfin. Văzându-l cum ezită să-și exprime dragostea, Ayhan încearcă să-l încurajeze să-și urmeze inima.

Pe de altă parte, Tarık este furios pe Ceyda, deoarece dezvăluirea că Çınar este adoptat a ajuns la urechile lui Baran și Dilan din cauza ei. Într-o confruntare tensionată, Tarık o întreabă de ce nu a reușit niciodată să-l iubească pe copil, iar răspunsul rece al Ceydei – că nu-l va putea iubi niciodată – îl determină pe Tarık să-i spună că intenționează să divorțeze.

Ceyda însă nu se lasă intimidată și îl amenință că, dacă va merge până la capăt cu divorțul, îi va dezvălui lui Baran adevărul complet: că Çınar este, de fapt, propriul său fiu.

În ciuda încercărilor lui Tarık de a păstra tăcerea, minciunile încep să iasă la suprafață. Baran cere explicații clare: de ce a fost adoptat Çınar și cine sunt părinții lui biologici? Tarık refuză să răspundă, invocând motive de familie, dar e limpede că adevărul nu va putea fi ascuns pentru mult timp.