“Curajul de a renaște” episoadele 53 și 54, rezumat. Timur și Sureyya se unesc pentru a-i despărți pe Bahar și Evren

4,770

Rengin începe pregătirile pentru nuntă, deși Timur dă semne clare că bate în retragere, motivând că are nevoie de timp. Nevra, la rândul ei, nu este încântată de noua noră care este departe de a fi la fel de docilă și supusă ca Bahar.

Timur, în încercarea de a-i recâștiga inima lui Bahar, recurge la „strategii de cucerire” învățate de pe internet. Își schimbă radical stilul vestimentar și, în drumul său spre reinventare, o întâlnește pe Süreyya la un salon de înfrumusețare. Printre replici și momente comice, cei doi ajung la un acord: să colaboreze pentru a-i despărți pe Bahar și Evren.

Între timp, Aziz Uras primește o bursă de studii în Anglia și se pregătește să plece pentru un an – tocmai când Seren își găsise curajul de a-i spune că este însărcinată. La petrecerea organizată la spital pentru el, Seren se simte brusc rău, și toți află vestea sarcinii. Bucuria devine și mai mare atunci când se află că așteaptă gemeni. Întreaga familie pornește spre casa lui Bahar pentru a sărbători, însă atmosfera festivă este umbrită de comentariile tăioase ale Nevrei, care spune răzând în hohote că Seren va avea aceeași soartă ca Bahar.

Bahar ia atitudine, spunând ferm că nu va permite ca nora ei să fie tratată cu lipsă de respect. Emoționată de susținerea primită, Seren îi mărturisește că este înstrăinată de mama ei și nu are curajul să-i spună despre sarcină. Bahar, empatică și protectoare, se oferă să vorbească ea cu mama lui Seren.

Între timp, Rengin este cuprinsă de furie când Timur a plecat să sărbătorească alături de fosta sa familie. Parla îi oferă o idee de răzbunare: să nu mai plătească datoria lui Timur, iar în momentul în care casa lui Bahar va fi scoasă la licitație, să o cumpere chiar ea.

Pe de altă parte, Parla și Gülçiçek descoperă că Rengin este cea care plătește datoria, ceea ce înseamnă că Bahar, fără să știe, îi este datoare acesteia pentru salvarea casei.

În tot acest haos, Bahar îl evită pe Evren. Povara responsabilităților și tumultul din viața ei de familie o fac să creadă că nu are loc pentru iubire. Evren, însă, nu renunță ușor. O încurajează să ofere o șansă relației lor, dar, totodată, îi spune că nu vrea să insiste la nesfârșit. Îi oferă o zi pentru a lua o decizie.