Inimi de cenușă rezumat episoadele 39 și 40

5,627

Operația lui Cihan se încheie cu succes, iar familia primește în sfârșit vestea mult așteptată: este în afara oricărui pericol. Între timp, Nuh își revine treptat după cele întâmplate și află întreaga poveste. Deși el știe că șansele lui Melek sunt reduse, Tahsin încearcă să-l liniștească, dându-i asigurări că totul va fi bine.

Melek este arestată în urma plângerii depuse împotriva ei de familia Șansalan. Tahsin o sfătuiește cu insistență să nege totul, să spună că s-a dus la conac doar pentru a-și lua câteva lucruri și o încurajează să rămână puternică pentru copilul ei. El este convins că Cihan încă o iubește și, odată ce va putea vorbi, va spune că nu ea l-a împușcat.

Totuși, ziua procesului aduce o lovitură neașteptată. Melek își susține cu fermitate nevinovăția dar în momentul în care Cihan apare în instanță, el afirmă că ea este cea care a tras asupra lui.

În acest timp, în casă încep să iasă la iveală secrete ascunse. Nihayet o surprinde pe Canan vorbind la telefon cu Tahsin și își dă seama că ea este, de fapt, omul lui din interior, spioana lui.
Pe de altă parte, Nihayet îl învață pe Esat cum să preia conducerea afacerii pe perioada absenței lui Cihan, ca să câștige aprecierea și încrederea lui Samet.

În absența lui Cihan, Sevilay caută o cale să ajungă la Nuh, însă Hikmet o urmărește pas cu pas.
În altă parte, Sumru, rămasă fără adăpost, se vede nevoită să se mute într-o pensiune. Șeful ei îi propune insistent să îi închirieze una dintre locuințele sale, iar ea, fără alte opțiuni, acceptă.

Harika merge la locul de muncă al mamei ei și o confruntă în fața tuturor, cerându-i explicații despre identitatea tatălui ei.

Citește și: