“Inimă rănită” episoadele 98 și 99, rezumat. Sosirea lui Feraye și Pinar creste tensiunile în conac

3,080

Odată cu venirea lui Feraye și Pınar, situația de la Conacul Sancakzade escaladează. Ferit și Sinan încearcă să se împotrivească, însă nu au prea multe de spus, deoarece Yaman este proprietarul conacului și le cere să accepte ideea că vor locui cu toții sub același acoperiș. Feraye afirmă că este prea târziu pentru a mai regla conturile cu Adnan, însă va veni momentul confruntării cu Azade.

Copleșită de disperare, Azade se retrage în camera ei și începe să-și facă bagajele, dar Ferit reușește să o convingă să nu plece și să continue lupta pentru a-și recâștiga conacul.

Yaman nu își poate reveni după șocul întâlnirii cu mama sa. Hande le întâmpină pe Feraye și pe Pınar cu răceală și le pregătește o cameră pentru oaspeți. Deranjat de faptul că sunt tratate ca niște musafiri temporari, Yaman îi spune clar că mama lui, pe care a regăsit-o după atâția ani, va locui împreună cu ei. De cealaltă parte, Feraye își formează încă din prima clipă o părere negativa despre Hande.

Ferit încearcă să poarte o discuție calmă cu Yaman, explicându-i că nu este bine ca mamele lor să trăiască în aceeași casă și subliniind faptul că acest conac are o valoare simbolică uriașă pentru Azade, fiind locuința familiei ei din generație în generație. Yaman refuză să plece, astfel că nu le rămâne decât să încerce să conviețuiască până când instanța va decide dacă conacul îi va aparține lui Yaman sau va fi restituit familiei.

Ayse încearcă la rândul ei să discute cu Feraye și să o convingă să renunțe la dorința de răzbunare, avertizând-o că atât ea, cât și Yaman vor avea de suferit. Îi povestește că și ea a pierdut un copil și îi înțelege durerea, însă consideră că răzbunarea nu este soluția. Hande le surprinde vorbind și intervine, încercând să o împiedice pe Ayse să o influențeze pe Feraye.

Ayse găsește mănușa pierdută de Feraye în fața conacului și încearcă să afle cui aparține. Când Feraye descoperă că mănușa se află la Ayse, se alarmează și îl anunță imediat pe Bahtiyar. Pınar aude discuția dintre ei și află astfel că Feraye este cea care l-a ucis pe Adnan.