De ce asigurările sunt ignorate până e prea târziu – o poveste pe care o auzim mult prea des
Știi momentul ăla când auzi la știri că s-a întâmplat ceva groaznic cuiva drag – un accident, o boală diagnosticată târziu, un incendiu care a mistuit o casă? Și apoi, aproape inevitabil, apare fraza: „Păi, n-aveau asigurare…”. Sau mai rău: „Aveau, dar era insuficientă / expirată / nu acoperea exact ce s-a întâmplat”.
De ce oare majoritatea dintre noi amânăm, ignorăm sau pur și simplu evităm să ne protejăm financiar viitorul și pe cel al celor dragi, până când regretul devine singurul companion rămas?
Iluzia invulnerabilității – cel mai scump dușman invizibil
Creierul uman e un maestru al auto-înșelării binevoitoare. Psihologii o numesc „optimism bias” sau „iluzia controlului”. Funcționează cam așa: „ Mie nu mi se poate întâmpla. Eu conduc prudent. Eu mă duc regulat la analize. Eu am grijă de mine. Chestii din astea se întâmplă doar altora.”
Realitatea statistică e însă nemiloasă. În România, un om din trei ajunge să aibă nevoie de spitalizare serioasă cel puțin o dată la 10 ani. Riscul unui diagnostic oncologic înainte de 65 de ani e departe de a fi neglijabil. Un incendiu sau o inundație poate distruge o locuință în câteva ore. Totuși, procentul românilor care au asigurare de viață rămâne printre cele mai mici din Europa, iar asigurările facultative de locuință acoperă abia o treime din fondul construit național.
De ce persistă această discrepanță între frică reală și acțiune reală?
Motivele ascunse (și cele declarate)
Când sunt întrebați direct, românii invocă de obicei trei mari scuze:
- „E prea scump”
- „Nu am nevoie acum”
- „Nu am încredere în companii / sistem”
Să le luăm pe rând, cu sinceritate.
„Prea scump” e de fapt o percepție, nu o realitate absolută. O asigurare de viață cu sumă asigurată decentă (200.000–300.000 euro în caz de deces + invaliditate) poate costa între 70 și 200 lei pe lună, în funcție de vârstă și starea de sănătate. Mulți cheltuie mai mult pe abonamente multiple de streaming, ieșiri la terasă sau pachete de telefonie mobilă. Diferența? Asigurarea nu oferă plăcere imediată, ci liniște pe termen lung – iar creierul nostru preferă dopamina de azi în locul calmului de mâine.
„Nu am nevoie acum” e varianta românească a celebrului „sunt tânăr și sănătos”. Doar că riscurile nu așteaptă să împlinești 50 de ani ca să apară. Un accident rutier, o boală neașteptată sau chiar o simplă fractură care te scoate din activitate 6 luni pot destabiliza financiar o familie medie din România, unde fondul de urgență de 3–6 salarii există doar la circa 25–30% dintre oameni.
Și încrederea… aici lucrurile sunt mai nuanțate. Au existat cazuri de întârzieri, de interpretări abuzive ale condițiilor, de comunicare proastă. Dar statistic vorbind, companiile de asigurări plătesc anual sute de milioane de euro despăgubiri în România. Problema nu e neapărat că nu plătesc, ci că mulți nu știu exact ce au cumpărat – sau ce nu au cumpărat.
Prețul adevărat al amânării
Când vine factura reală, costul devine exponențial mai mare:
- Un împrumut pentru operație sau tratament privat = dobânzi + stres
- Vânzarea rapidă a casei / apartamentului pentru a acoperi cheltuieli medicale = pierdere patrimonială uriașă
- Pierderea principalului susținător al familiei fără protecție = colaps financiar pentru soț / soție și copii
- Reconstrucția unei case după incendiu / inundație din economii sau credit = ani de sacrificii
Paradoxul e că asigurarea devine cea mai scumpă exact atunci când o vrei cel mai mult – adică atunci când e deja prea târziu să o mai închei.
Cum schimbăm povestea asta?
Nu e nevoie de revoluție. E suficient un pic de realism lucid și câteva decizii simple:
- Începe cu o asigurare de viață la 30–40 de ani (când costă de 3–4 ori mai puțin decât la 55–60)
- Alege protecție modulară: risc + boală gravă + invaliditate + componentă de economisire dacă îți permiți
- Asigură locuința măcar la valoarea de reconstrucție (nu la cea de vânzare)
- Compară oferte, citește condițiile, întreabă până înțelegi
- Vorbește deschis în familie despre „ce-ar fi dacă…”
Pentru că, ironic, cea mai bună asigurare nu e polița perfectă. E decizia luată la timp.
Așa că data viitoare când vei amâna oferta aceea de asigurare cu gândul „las’ că mai apuc eu”, întreabă-te scurt: „Dar dacă nu mai apuc?”
Uneori, cea mai inteligentă mișcare financiară nu e să câștigi mai mult. E să nu pierzi tot.