“Blestemul iubirii” episoadele 11 și 12, rezumat

14,346

Mert încearcă să discute pe ascuns cu Deva, spunându-i că s-a întors să o salveze și că are sprijinul lui Zafer, care l-a trimis ca spion. Deși îi mărturisește că încă o iubește, că regretă trădarea și vrea să repare totul, ea nici nu vrea să mai audă de el.

Firuze îi dă sfaturi Devei, învățând-o cum să câștige încrederea lui Gulcemal pentru a obține permisiunea de a merge la tatăl ei, de unde va putea fugi.
Seara, Deva îl însoțește pe Gulcemal în seră, mănâncă împreună castane coapte și au o discuție calmă despre familiile lor. La urmă, ea îl roagă să o lase să meargă zilnic la spital, promițând că seara se va întoarce. Gulcemal acceptă cu condiția să îl însoțească la logodna fiicei primarului, un eveniment la care el intenționează să se prezinte afaceriștilor din oraș.
Deva refuză însă Gulcemal reușește să o convingă printr-un gest romantic care o surprinde plăcut.

Următoarea zi, Deva le spune lui Ipek și lui Armagan că vrea să fugă. Armağan îi promite că o va ajuta, dar îi cere timp pentru a organiza un plan.
Seara, Deva îl însoțește pe Gulcemal la logodnă.
Zafer merge și ea acolo și îi cere fiului său să plece, pentru că ea și-a construit cu greu reputația iar întoarcerea lui le va aminti oamenilor că în trecut a fost o femeie simplă de la țară și că și-a abandonat copiii.
Bineînțeles că Gulcemal nu acceptă, scopul lui fiind să o ruineze pe toate planurile.
El a încheiat afaceri mari cu companii din oraș dar nimeni nu știe adevărata lui identitate. Acum, la petrecerea de logodnă, toți așteaptă cu nerăbdare să afle cine este. Gulcemal se prezintă dar le spune doar numele tatălui său, astfel Deva rămâne singura de acolo care nu înțelege că este fiul lui Zafer.

Zafer pleacă acasă devastată, temându-se că Armağan va afla despre trecutul ei. Până acum l-a ținut departe în străinătate, dar întoarcerea lui Gulcemal face inevitabilă descoperirea adevărului.

În timpul petrecerii, Deva dansează cu Gulcemal.
Pe măsură ce petrece timp cu acest bărbat pe care îl credea un monstru, Deva descoperă o nouă fațetă a lui.
Dimineața, când se pregătește de plecare, își dă seama că a început să se obișnuiască cu el și cu casa lui. Îi lasă un mesaj într-o carte și pleacă cu o urmă de regret.

Armağan o ajută să fugă de la spital spre Istanbul, folosindu-se de un om de încredere. Zafer află de acest lucru și își trimite oamenii după ea. Armağan o aude vorbind la telefon despre intenția de a o face pe Deva să regrete plecarea și să se întoarcă singură la Gulcemal.

Gulcemal este dezamăgit când găsește mesajul și înțelege că Deva a plecat însă alege să nu meargă după ea.
Oamenii lui Zafer sunt violenți și mint că Gulcemal i-a trimis dar Deva știe că el nu i-ar face rău și când găsește ocazia, îl sună și îi cere ajutorul. Între timp, Armagan ajunge și el la Gulcemal și îi spune că Deva este în pericol.

Oamenii lui Zafer o rănesc grav pe Deva accidental și decid să fugă. Gulcemal o găsește și îi salvează viața. El vrea să îi pedepsească pe acei tipi dar ea îl convinge să îi lase în pace și îi spune că tot ce vrea ea, este să se întoarcă acasă la el.

Între timp, Armagan pune unele lucruri cap la cap și crede că el și Gulcemal sunt frați de tată.
Pentru a-l împiedica să afle adevărul, Zafer îl duce pe Armagan la aeroport și îi ia bilet spre Londra.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.