“Blestemul iubirii” episoadele 19 și 20, rezumat

11,546

După ce îi pierde atât pe Armağan, cât și pe Deva, Gülcemal se cufundă într-o liniște profundă. Este o tăcere atât de mare, încât toți cred că va renunța și va părăsi orașul. Între timp, Deva se ascunde împreună cu tatăl și sora ei în casa bunicului din sat, rupând orice legătură cu lumea exterioară. Totuși, în adâncul sufletului, ea speră ca Gülcemal să vină după ea. Dar, pe măsură ce trece o lună fără nicio veste de la el, speranțele ei se sting.

Deva, curioasă și neliniștită, o contactează pe Firuze, sub pretextul că a plecat în grabă și nu a apucat să-și ia rămas-bun. În realitate, încearcă să afle de ce Gülcemal nu a făcut nicio mișcare. Chiar dacă cei din jur credeau că el a renunțat la Deva, Gülcemal știa unde se află dar își promisese că mama lui va rămâne singura persoană la ușa căreia bate, deși știe că nu îi va deschide. După ce află de apelul Devei către Firuze, înțelege că nu îl va respinge și merge după ea.

Când ajunge la casa din sat, Deva refuză să-i vorbească, spunându-i că scuzele lui trebuiau să vină în ziua în care a descoperit că ea nu este spioana lui Zafer. Gülcemal rămâne afară, așteptând-o toată noaptea iar Deva, care a început să aibă sentimente pentru el, se preface neinteresată. În dimineața următoare, văzând că ea continuă să îl ignore, Gülcemal decide să o răpească din nou.

Pe de altă parte, Gülcemal începe să își dea seama că adevăratul spion ar putea fi Mert și îi spune lui Vefa să investigheze trecutul acestuia pentru a descoperi eventualele legături ascunse.

De cealaltă parte, Zafer devine suspicioasă în privința lui Gara Ana (Firuze), după ce Emrullah o vede atât la spital cu Ibrahim, cât și în casa lui Gülcemal. Zafer începe să investigheze identitatea și trecutul acesteia.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.