Burcu Biricik vorbeste despre rolul din serialul “Fata de la fereastra”

1,289

Actrița Burcu Biricik, cunoscută pentru naturalețea și versatilitatea sa, interpretează rolul principal în serialul Fata de la fereastra, inspirat din romanul omonim scris de Gülseren Budayıcıoğlu. Întrebată despre povestea serialului, într-un interviu din 2021, actrița a declarat:

„Este o poveste inspirată din cartea Camdaki Kız a lui Gülseren Budayıcıoğlu. Vom urmări lupta pentru supraviețuire a unor personaje marcate încă din copilărie, care încearcă să transforme o viață ce pare un iad într-un rai.”

Burcu Biricik o interpretează pe Nalan, o tânără cu o viata aparent perfectă, crescută într-un mediu privilegiat, dar marcată de abuz emoțional și fizic. Actrița a explicat de ce a fost atrasă de acest rol:

“Deși personajul meu, Nalan, are o parte care seamănă cu Pollyanna, în interior are multe traume și suferințe internalizate. A fost crescută într-un mediu de violență – mai întâi fizică, apoi psihologică – aplicată de mama ei. De fapt, este fiica unui guvernator și a unei profesoare de literatură pensionate. Din exterior pare o fată care trăiește într-un conac, îmbrăcată impecabil, care ia lecții de pian și balet. O viață de vis. Dar în realitate, trăiește într-un glob de sticlă, nu cunoaște viața, privește lumea printr-un geam, fără să o înțeleagă. Tânjește după dragoste, dar nu a primit niciodată afecțiune din partea mamei. Iar când crede că și-a găsit prințul pe cal alb, ajunge să fie abandonată într-o altă singurătate profundă.”

Această complexitate a personajului a determinat-o să accepte proiectul, deși inițial nu intenționa să joace în niciun serial. A fost convinsă de producătorul Onur Güvenatam, care i-a spus să citească povestea înainte de a lua o decizie.

„Chiar este un proiect interesant”, a spus ea.

În ceea ce privește pregătirea pentru rolurile dificile, Burcu a mărturisit că lucrează intens cu psihologi.

“Nu jucăm mereu personaje ușoare și drăguțe. Uneori interpretăm personaje cu profunzime, cu traume serioase. Petreci 20 de ore pe zi în pielea acelui personaj și, la finalul zilei, ai nevoie de un psiholog ca să te descarci. De ceva vreme, merg la psiholog înainte de fiecare proiect. Desigur, am învățat multe și de la antrenorii de actorie. Dar când vine vorba de psihologie, un psiholog îți explică mult mai bine cum se reflectă în prezent traumele copilăriei. De aceea, fac pregătirea de rol cu un psiholog.”

Burcu nu s-a ferit să vorbească și despre propriile traume. Deși a crescut într-o familie iubitoare, cu bunici, frate, mamă și unchi alături de ea, a recunoscut:

„Cu siguranță am și eu traume din copilărie, din culise. Dar am avut norocul să mă aflu de partea corectă a poveștii. Am crescut cu iubire și m-am desprins frumos din acele răni. La un moment dat, mi-am spus: ‘Indiferent de condiții, asta e viața ta, trăiește-o!’ Și chiar am completat acele lipsuri în viața mea.”

Despre mama sa, actrița spune:

„Cineva ar trebui să scrie viața mamei mele și altcineva să o joace. A avut un început greu, dar a devenit o femeie plină de viață, amuzantă, colorată. A reușit să transforme un coșmar aparent într-o poveste frumoasă alături de familia ei. Este o femeie care a reușit să rămână pe picioarele ei, singură, și să fie fericită. Nu dau mai multe detalii, poate facem un film cândva.”

Pe plan personal, Burcu este căsătorită cu Emre Yetkin de 9 ani, iar relația lor durează de 12 ani. Despre începutul poveștii lor, actrița a spus:

„La început, doar ne salutam. El m-a remarcat prima dată, dar eu aveam iubit. După ce s-a despărțit de prietena lui, ne-am întâlnit din nou, dar când a aflat că sunt încă într-o relație, a făcut un pas înapoi. Doi ani mai târziu, eram singură și ne-am reîntâlnit. Așa a început relația noastră.”

Întrebată cum s-a schimbat relația după căsătorie, actrița a descris o legătură armonioasă:

„Suntem printre norocoșii care au o căsnicie armonioasă. Nu e ușor să găsești mereu compatibilitatea aceea. Noi, dacă ne uităm la ceva împreună, stăm mereu lipiți, mână în mână, îmbrățișați. Încă avem momentele noastre în care râdem prostește împreună.”

Pe rețelele sociale, Burcu e apreciată pentru naturalețea sa. Nu se consideră o femeie fatală, dar nici nu exclude ideea:

„Dacă aș putea, de ce nu? Le admir pe acele femei. Mi-ar plăcea să fiu și eu puțin așa – și feminină, și băiețoasă, și cu atitudine… Cu cât ai mai multă diversitate în caracter, cu atât ești mai valoros.

Despre stilul ei vestimentar, spune simplu:

„Prefer bocanci și salopete. Pe covorul roșu e altceva, dar acasă, imediat ce intru, mă demachiez, îmi desfac părul și pun pijamalele. Emre are parte de ce rămâne la finalul zilei: oboseala mea.”

Burcu consideră că vârsta de 30 aduce o schimbare importantă:

“La 20 de ani descoperi feminitatea. După 30, începi să te înțelegi ca individ. Te oprești din modul „pilot automat” și te întrebi: „De ce simt asta?”, „De ce fac asta?” Mai întâi te prăbușești puțin, dar apoi găsești răspunsurile potrivite și începi să-ți conturezi drumul. Mie chiar îmi plac anii ’30.”

Despe concurența între actrițele tinere din industrie, a spus:

“Au apărut multe platforme digitale și foarte multe producții. Pare că e loc pentru toată lumea. Așa că nu simt că sunt într-o competiție. În ceea ce mă privește, îmi doresc să fac proiectele pe care le iubesc, să ajung unde îmi doresc și apoi, poate, să am un copil și să fiu lângă el în primii trei ani – cei mai importanți. Imi doresc să am gemeni. Ar fi minunat să am o fată și un băiat.”


📌 Fata de la fereastra, cu Burcu Biricik în rolul principal, spune o poveste psihologică profundă, despre traume din copilărie, nevoia de iubire și iluzia unei vieți perfecte. Iar Burcu, cu sinceritatea și sensibilitatea ei, pare să fie exact actrița potrivită pentru acest rol.