“Capcana iubirii” episoadele 593 și 594, rezumat

9,623

Aziz primește un mesaj de la tatăl lui Elif, care îl anunță că a strâns banii pentru a-și plăti datoria și că în curând va veni să își ia fiica.
În ultimul timp, legătura dintre Aziz și Elif s-a schimbat complet, iar gândul că trebuie să se despartă de ea îl apasă și îl întristează.

Hira intră în legătură cu Tașkin și îi propune un târg: îi va da cardul cu informațiile dorite dacă o scapă de Yekta. Tașkin acceptă condiția și pornește spre ea, dar, până ajunge, trimite un om să supravegheze locul și să îl țină la curent cu tot ce se întâmplă.

Situația se complică atunci când Orhun descoperă ascunzătoarea și merge după Hira, convins că aceasta nu a plecat de bunăvoie cu Yekta. Hira îl întâmpină cu vorbe reci și îi spune să-și vadă de drum și să nu se mai amestece, fiindcă vrea să rămână alături de soțul ei.

Aflând că Orhun a fost acolo, Tașkin devine suspicios și începe să creadă că totul este o capcană pregătită împreună cu Hira. Și ca-n filme, poliția nu poate face nimic și își pune speranța în amărâtă de Hira pentru a-i atrage pe Tașkin și pe Yekta în plasa lor.

Hira îl trimite pe Yekta să cumpere alimente ca să poată folosi laptopul și să îi trimită lui Tașkin dovada că are cardul cu informațiile. Însă planul ei este dat peste cap atunci când Yekta se întoarce mai repede decât se aștepta și o surprinde chiar în timp ce vorbea la telefon cu Tașkin.