“Capcana iubirii” episoadele 673 și 674, rezumat. Înțelegerea riscantă dintre Aziz și Gurbuz

1,862

Afife îi vede pe Eylul și Yuksel discutând pe stradă și, temându-se că poate are din nou halucinații, îi fotografiază. Orhun și Hira sunt plecați în oraș, așa că nu are cui să-i spună imediat. Când Eylul se întoarce, Afife e convinsă că ce a văzut a fost real și o confruntă direct. Chiar în acel moment, Orhun și Hira revin, iar Afife se grăbește să le povestească totul. Însă, Eylul, panicată, o împinge pe Afife pe scări.

Ajunsă la spital, Afife le spune tuturor că Eylul este o mincinoasă, că încă ține legătura cu Yuksel și că i-a văzut îmbrățișați. Telefonul i-a rămas acasă, iar Orhun o sună pe Behice să trimită ultima fotografie salvată, dar ea nu reușește să-l deblocheze. Orhun trimite pe cineva să recupereze telefonul, însă când îl primesc, fotografia nu mai există. Eylul îl avertizase pe Yuksel, iar acesta o ștersese înainte să fie descoperit.

În lipsa dovezilor, toți cred că Afife a avut o nouă halucinație. Ea nu mai insistă, își cere scuze față de Eylul, dar în sinea ei rămâne convinsă că ce a văzut a fost real și de acum o va urmări îndeaproape.

Între timp, soarta lui Aziz și a misiunii lui depinde de decizia lui Gurbuz. Aziz îi propune o înțelegere: să colaboreze pentru a-l prinde pe șeful său, deoarece altă șansă nu mai are. Dacă se află că Aziz este polițist sub acoperire, șeful va scăpa nu doar de el, ci și de Gurbuz. Inițial, Gurbuz refuză să trădeze, gata să-și asume riscul, dar când se gândește la Ece, acceptă propunerea.

Totuși, șeful cel mare află că Gurbuz a încercat să-l elimine pe Aziz. Trimite un intermediar care îl prinde pe Gurbuz și e pe punctul să-l împuște, dar Aziz sosește la timp și îl salvează.