“Capcana iubirii” episoadele 687-690, rezumat

2,010

Hira și Orhun trăiesc una dintre cele mai frumoase perioade din viața lor — bucuria de a deveni din nou părinți.
Sarcina Hirei prezintă un mic risc iar Orhun, grijuliu și protectiv ca întotdeauna, se implică total. El pune la punct un program strict de alimentație, odihnă și mișcare, dorind să se asigure că totul decurge perfect pentru sănătatea soției și a copilului lor.
Hira îl înțelege și îi apreciază devotamentul, dar, în același timp, începe să simtă că toată această grijă se transformă într-un control prea mare. Momentul în care Orhun cumpără lucruri pentru copil până la vârsta de trei ani devine picătura care umple paharul. Cu blândețe, dar ferm, Hira îi spune că vrea ca și ea să se bucure de această perioadă în ritmul ei — să aleagă împreună lucrurile bebelușului, să mănânce ce îi face poftă și să doarmă când simte nevoia.
Orhun își dă seama că a exagerat și recunoaște că soția lui are dreptate.

Între timp, micuța Sahra simte că toată atenția se mută asupra frățiorului care urmează să vină pe lume. Devine puțin geloasă și tristă, alegând să se retragă în lumea ei, ca să nu deranjeze. Dar Hira și Orhun observă schimbarea și îi pregătesc o surpriză plină de iubire, reamintindu-i că ea va fi mereu fetița lor scumpă și iubită.

Eylul, în schimb, este nevoită să-și amâne planurile. Un accident nefericit — o căzătură pe scări — o lasă cu o gleznă luxată, iar următoarele zile trebuie să le petreacă la pat, spre marea ei frustrare.

Nejat pune la cale un plan pentru a se răzbuna pe Aziz și Akif, din cauza unor vechi ranchiune.
Elif, care descoperă relația ascunsă dintre Suzan și Nejat, se află într-o situație dificilă. Deși Suzan o roagă să păstreze secretul, Elif nu poate trăda încrederea lui Aziz — mai ales când află că cei doi plănuiesc să fugă împreună.