Ce parfumuri purtau reginele din Antichitate
În lumea fascinantă a Antichității, parfumul nu era doar un accesoriu de frumusețe, ci un simbol profund al puterii, divinității și seducției. Reginele și suveranele acelor vremuri îndepărtate foloseau aromele nu doar pentru a-și încânta simțurile, ci și pentru a-și afirma statutul, a comunica cu zeii sau a cuceri inimi și imperii. De la Nilul misterios al Egiptului antic până la curțile rafinate ale Romei și Greciei, parfumurile erau creații complexe, obținute din ingrediente rare, aduse prin expediții periculoase sau comerț îndepărtat. Aceste esențe, adesea pe bază de uleiuri și rășini, emanau miresme intense, persistente, care împleteau note sacre cu cele senzuale. Să explorăm împreună universul olfactiv al unor dintre cele mai celebre regine ale Antichității, descoperind cum aroma lor reflecta personalitatea și epoca în care au trăit.
În Egiptul antic, parfumul era considerat un dar divin, „sudoarea zeilor”. Reginele egiptene, văzute ca întruchipări ale zeițelor, foloseau aceste esențe în ritualuri religioase, în băi zilnice și chiar în pregătirea pentru viața de apoi. Una dintre cele mai renumite compoziții era Kyphi, un amestec sacru cu până la 16-50 de ingrediente, inclusiv miere, vin, rășină de tămâie, smirnă, scorțișoară și ienupăr. Acest parfum complex, ars ca incensă sau aplicat ca unguent, era folosit pentru purificare și meditație, simbolizând renașterea și fertilitatea.
Hatshepsut, prima femeie-faraon (domnie 1479-1458 î.Hr.), era deosebit de pasionată de tămâie (frankincense), considerată „parfumul zeilor”. Relieful de pe templul ei funerar de la Deir el-Bahri înfățișează o expediție grandioasă în țara Punt (probabil Somalia actuală), de unde a adus arbori întregi de tămâie pentru a-i planta în Egipt. Parfumul ei preferat probabil conținea această rășină aromatică, combinată cu smirnă și alte esențe, emanând o notă caldă, rășinoasă, cu accente lemnoase – un miros care evoca puterea divină și prosperitatea.
Cleopatra a VII-a (69-30 î.Hr.), ultima regină a Egiptului ptolemaic, a ridicat arta parfumului la rang de armă diplomatică și seducătoare. Legenda spune că, la întâlnirea cu Marcus Antonius, velele bărcii sale erau impregnate cu esențe, astfel încât vânturile să ducă aroma ei până la țărm, înainte ca el să o vadă. Parfumul ei emblematic era Mendesian, recreat recent de cercetători pe baza reziduurilor din amfore antice: o compoziție groasă, persistentă, cu smirnă ca bază, îmbogățită cu cardamom, scorțișoară, ulei de măsline și note dulci-spicioase. Alte surse menționează preferința ei pentru trandafir, iasomie și neroli (floare de portocal amar), cu proprietăți afrodiziace. Cleopatra folosea aceste miresme nu doar pe piele, ci și în băi cu lapte de măgar, pentru a-și păstra frumusețea legendară.
Parfumurile erau păstrate în vase elegante din alabastru sau faience, cu forme rafinate, care împiedicau evaporarea esențelor prețioase.
Influența egipteană s-a extins spre Grecia și Roma, unde parfumul a devenit un lux cotidian pentru elite. În Grecia antică, aromele erau dedicate zeilor, iar reginele mitice precum Elena din Troia – considerată cea mai frumoasă femeie – erau asociate cu miresme florale divine, precum trandafirul însângerat de Afrodita sau lotusul sacru. Parfumurile grecești, infuzate în ulei de măsline, includeau iris, mentă și șofran.
La Roma, împărătesele adoptau aceste tradiții, adăugând note exotice precum patchouli sau balsam. Deși nu avem detalii precise despre parfumurile unor figuri precum Zenobia a Palmyrei (regină războinică a secolului al III-lea d.Hr.), ea probabil folosea esențe orientale bogate, cu smirnă și tămâie, reflectând moștenirea ei siriană.
Astăzi, aceste arome antice ne fascinează în continuare, iar recreările moderne ne permit să „mirosim” trecutul. Parfumurile reginelor Antichității nu erau efemere, ci eterne – un pod olfactiv între noi și acele femei puternice care au modelat istoria prin inteligență, frumusețe și… un strop de magie aromatică.