„Cealaltă soție” Episodul 66, rezumat. Karan ii cere lui Sema divorțul

Karan o înfruntă pe Sema, îi arată fotografia compromițătoare și îi spune că a aflat adevărul despre planul ei de a-i face pe toți să creadă că au avut o relație. O întreabă direct de ce a recurs la o asemenea minciună, iar Sema încearcă să se apere spunând că a vrut doar să o alunge pe Ceylan din casă. Karan îi spune clar că nu mai înseamnă nimic pentru el și că nu va mai avea niciodată încredere în ea.

Ferit este profund afectat după ce Leyla i-a respins cererea în căsătorie. El nu înțelege motivul refuzului, însă Leyla a luat această decizie deoarece crede că Gonca încă îl iubește pe Ferit și nu vrea să-i provoace suferință.

După ce Mehmet este rănit, Mustafa și Gonca îl părăsesc și fug, speriați că nimeni nu îi va crede dacă vor spune că l-au atacat doar ca să se apere, deoarece Mehmet îi amenințase cu o armă. Ajunși acasă, folosesc o cartelă telefonică nouă și sună la poliție, spunând că au văzut în parc o persoană care bătea un bărbat, lăsându-l grav rănit.

Între timp, Mehmet își revine pentru scurt timp și o sună pe Leyla. Cum aceasta își uitase telefonul la cafenea, Ferit îl luase ca să i-l ducă acasă. Ferit răspunde apelului și, auzind strigătul de ajutor al lui Mehmet, merge imediat la locul incidentului. Gulsen apare și ea și trage concluzia greșită că Ferit este cel care l-a rănit pe Mehmet.

Karan nu reușește să o ierte pe Sema pentru faptele ei. Îi spune că nici cel mai aprig dușman nu i-ar fi făcut un asemenea rău și că nu mai poate rămâne soția lui, deoarece și-a pierdut complet încrederea în ea. Ca urmare, îi înmânează actele de divorț și îi cere să le semneze.