Cine a distrus cu adevărat cetățile dacice – romanii sau forțe mai vechi?
O întrebare care încă aprinde discuții aprinse între istorici, arheologi și pasionați de istorie: cine a fost vinovatul real pentru dispariția marilor cetăți dacice de la Grădiștea Muncelului – Sarmizegetusa Regia, Costești, Blidaru, Piatra Roșie sau Căpâlna? Răspunsul clasic, învățat la școală, sună simplu: „Romanii, în timpul celor două războaie daco-romane (101–102 și 105–106 d.Hr.), conduși de Traian”. Dar când săpăm mai adânc în mărturiile arheologice, în sursele antice și în cercetările recente, lucrurile devin mult mai nuanțate și, aș spune, mult mai fascinante.
1. Ce spune narativa oficială romană
Columna lui Traian de la Roma și scrierile lui Dio Cassius ne oferă varianta „învingătorului”. Conform acestora:
- În 106 d.Hr., după o rezistență eroică, Decebal se sinucide, Sarmizegetusa Regia este cucerită.
- Romanii prădează tezaurul dacic imens (165 de tone de aur și 331 de tone de argint, după Dio Cassius – cifre probabil exagerate propagandistic).
- Cetățile sunt „distruse” pentru a nu mai putea fi folosite ca centre de rezistență.
Până aici, povestea pare clară. Dar ce vedem când ajungem efectiv în munții Orăștiei?
2. Ce arată săpăturile arheologice – o imagine surprinzătoare
- La Sarmizegetusa Regia, cele mai multe sanctuare și terase nu poartă urme clare de incendiere masivă sau distrugere sistematică romană. Unele ziduri sunt prăbușite, dar altele stau în picioare perfect.
- La Blidaru și Costești-Cetățuie există urme de incendiu puternic, însă stratigrafia arată că focul a avut loc după ce zidurile erau deja parțial demolate.
- Cel mai șocant detaliu: zeci de coloane și blocuri de andezit de la sanctuarele dacice au fost tăiate cu precizie (uneori cu fierăstraie!) și transportate în vale, pentru a fi refolosite în construcțiile romane de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa și Micia. Aceasta nu este „distrugere de război”, ci exploatare metodică, organizată, de-a lungul deceniilor.
Cu alte cuvinte: romanii au venit, au câștigat bătălia, dar nu au „ras de pe fața pământului” cetățile. Au preferat să le transforme în cariere de piatră gratuite.
3. Atunci cine a provocat „marea distrugere” pe care o vedem azi?
Aici intrăm în zona cea mai intrigantă. Cercetările ultimilor 20 de ani (în special cele coordonate de Institutul Național al Patrimoniului și Universitatea Babeș-Bolyai) au scos la iveală un scenariu mult mai complex:
a) Dacii înșiși au contribuit la abandonarea și deteriorarea cetăților După înfrângere, o parte dintre nobilii daci (comati și tarabostes) au fost strămutați forțat în sudul Dunării sau integrați în administrația romană. Populația rămasă liberă (în zonele muntoase) a evitat probabil locurile sacre asociate cu regalitatea lui Decebal, considerate „blestemate” după înfrângere. Sanctuarele au fost părăsite treptat, iar lipsa întreținerii a făcut ca terasele artificiale să se prăbușească sub greutatea timpului și a vegetației.
b) Cutremurele puternice din secolele III–IV d.Hr. Carpații Meridionali sunt o zonă seismică activă. Cutremurele din anii 258, 381 sau cel mare din secolul al V-lea au provocat alunecări de teren masive în zona Grădiștei. Multe ziduri pe care le vedem astăzi „răsturnate” nu au fost împinse de soldați romani, ci de forța naturii.
c) Goții, carpii, hunii și migratorii ulteriori În secolele III–VI, hoardele migratoare au trecut în repetate rânduri prin munți. Ei nu aveau niciun interes să păstreze cetățile dacice, dar aveau nevoie de piatră și metal. Au continuat „reciclarea” începută de romani.
d) Secolele de agricultură și păstorit medieval Până în secolul al XIX-lea, localnicii din satele din jur considerau cetățile „locuri cu comori” sau pur și simplu cariere comode. Blocuri uriașe au fost tăiate și folosite la biserici, mori sau case țărănești.
4. Concluzia care nu place nimănui, dar este cea mai onestă
Cetățile dacice nu au fost distruse de un singur inamic spectaculos, nici de romani într-un gest de furie imperială, nici de „tr-un „blestem”. Ele au murit lent, în timp, prin cumul de factori:
- înfrângerea militară și prădarea inițială romană
- abandonarea rituală de către daci
- dezastre naturale
- exploatarea sistematică timp de 1800 de ani de către toți cei care au trecut pe acolo
Romanii au fost, așadar, doar primul și cel mai eficient „distrugător organizat”. Dar forțele cu adevărat fatale au fost timpul, natura și indiferența generațiilor care au urmat.
Astăzi, când urcăm poteca spre Sarmizegetusa Regia și vedem zidurile răsturnate printre brazi, nu privim ruinele unui masacru roman. Privim un loc sacru care a fost uitat treptat de propriul popor, lovit de pământ și de cer, și reciclat bucată cu bucată de istorie.
Poate că adevărata tragedie nu este că au fost „distruse”, ci că au fost lăsate să moară în tăcere.
Și poate că cea mai frumoasă lecție pe care ne-o dau aceste pietre este că nici măcar cele mai puternice cetăți nu rezistă dacă nu mai au oameni care să creadă în ele.