Cine este Ertan Saban, actorul care îl interpretează pe Sadi în serialul “O nouă șansă”

329

Ertan Saban s-a născut la 4 decembrie 1977, în Skopje, pe atunci parte a Iugoslaviei (astăzi Macedonia de Nord).Tinerețea și-a petrecut-o la Skopje, într-un mediu multicultural care avea să-i modeleze atât identitatea, cât și parcursul artistic.

După studii în domeniul pedagogiei, și-a urmat adevărata vocație și a absolvit Secția de Teatru a Conservatorului de Stat din Macedonia. Ani la rând, a jucat pe scena Teatrului Turc din Macedonia, alături de fratele său, actorul Erman Saban, dar și de nume importante ale teatrului balcanic. În această perioadă, a acumulat o experiență solidă de scenă și și-a format stilul actoricesc riguros și expresiv. De-a lungul anilor, a lucrat și în Germania și Franța, extinzându-și orizontul artistic în afara granițelor.

Un moment decisiv în viața sa a venit atunci când regizorul turc Mehmet Ulusoy, cu care colabora în Franța, i-a propus să vină în Turcia pentru a face teatru. Astfel, în 2005, Ertan Saban s-a stabilit în Turcia. După câteva spectacole jucate pe scenele teatrelor municipale, s-a alăturat Teatrului Popular din Istanbul. La început, pentru a-și perfecționa limba turcă, a lucrat și ca asistent de regie — o perioadă de adaptare care i-a consolidat disciplina profesională.

Debutul său important în televiziune a avut loc în 2003, cu serialul Sultan Makamı (Scaunul Sultanului), urmat de apariții în producții precum Savcının Karısı (Soția Procurorului), Sağır Oda (Camera Surdă) și Sakarya Fırat. Consacrarea a venit însă odată cu rolul lui Aleks din serialul Elveda Rumeli (Rămas-bun, Rumelia), filmat în Macedonia, unde a jucat alături de actori precum Erdal Özyağcılar, Demet Akbağ și Filiz Ahmet. Acest rol i-a adus recunoașterea unui public larg și l-a impus drept un actor cu o prezență distinctă și autentică.

Fiind cetățean atât al Macedoniei de Nord, cât și al Turciei, bilingv și profund familiarizat cu cultura balcanică, Ertan Saban a transformat această identitate complexă într-un avantaj artistic. A fost adesea distribuit în roluri de personaje străine sau istorice, mai ales în seriale de epocă, unde naturalețea și profunzimea interpretării sale au ieșit în evidență.

În cinema, a impresionat prin roluri memorabile în filme precum Gölgesizler (2008), Başka Semtin Çocukları (2008), Hayde Bre (2010), Benimle Oynar mısın? (2013), Limonata (2015), Çiçero (2019), Acı Kiraz (2020), Iguana Tokyo (2022) și Kadınlara Mahsus (2023). Interpretarea sa din Başka Semtin Çocukları i-a adus Premiul pentru Cel Mai Bun Actor la Festivalul de Film Kaunos Altın Aslan în 2008, iar rolul din Limonata i-a adus nominalizări importante la premiile SİYAD și Sadri Alışık.

Pe micul ecran, a continuat să fie prezent în producții de succes precum Büyük Sürgün Kafkasya (Marea Deportare: Caucazul), Kurtlar Vadisi Pusu (Valea Lupilor: Ambuscada), Mehmed: Bir Cihan Fatihi (Mehmed: Cuceritorul unei Lumi), Avlu (Curtea), Mutlu Ol Yeter (Fii Fericit, Atât E De Ajuns), Gel Dese Aşk (Dacă Ar Spune „Iubire”), Son Nefesime Kadar (Până la Ultima Mea Suflare) și Gelsin Hayat Bildiği Gibi (O noua sansa). Pentru rolul lui Sadi Payaslı din acest ultim serial, a fost nominalizat în 2022 la Premiile Altın Kelebek pentru Cel Mai Bun Actor.

Odată cu dezvoltarea platformelor digitale, Ertan Saban și-a extins prezența și în producții online, apărând în seriale precum Şeref Bey, Yakamoz S-245, Dünya Bu (Asta E Lumea) și Akif. În 2025, cariera sa continuă într-un ritm intens: s-a alăturat distribuției serialului Mehmed: Fetihler Sultanı (Mehmed: Sultanul Cuceririlor), interpretând personajul Vlad Țepeș, una dintre cele mai întunecate figuri ale istoriei, un rol care a stârnit un interes deosebit. Totodată, este protagonistul serialului İtiraf (Mărturisirea), ce urmează să fie difuzat pe platforma Tabii, unde interpretează un romancier cunoscut. În serialul Deha (Geniul), una dintre producțiile de succes ale postului Show TV, Saban a participat ca actor invitat, interpretând personajul Karahan Doğan, un rol care influențează decisiv firul narativ al poveștii.

Viața personală a fost marcată de momente dificile. Prima sa soție, İnci Saban, care a urmat tratament pentru cancer în Belgia, a decedat în 2009, la doar 25 de ani. În 2016, Ertan Saban s-a căsătorit cu actrița Ebru Özkan, iar pe 14 ianuarie 2018, cuplul a devenit părinții unei fetițe, Biricik.

Cu o carieră care se întinde de la teatrul clasic la marile producții TV și platforme digitale, Ertan Saban rămâne unul dintre actorii apreciați pentru seriozitatea, versatilitatea și profunzimea sa, un artist care îmbină rigoarea scenei cu forța expresivă a ecranului.

Filmografie

2025 – Deha (Karahan Doğan)
2024 – Barda (Kadir)
2024 – Bir Cumhuriyet Şarkısı (Mustafa Kemal ATATÜRK)
2024 – Kötü Kan (Kartal Karaoğlu)
2023 – Kadınlara Mahsus (2023)
2022–2023 – Gelsin Hayat Bildigi Gibi (Sadi Payaslı)
2023 – Akif (Robert Frew)
2023 – Dünya Bu (Kreatif )
2022 – İguana Tokyo
2022 – Bağcılar
2022 – Yakamoz S-245 (Umut)
2022 – Son Nefesime Kadar (Vedat)
2021 – Şeref Bey (Luran)
2020 – Pes Artık
2020 – Gel Dese Aşk (Barlas Pusat)
2020 – Acı Kiraz (Stoka)
2019 – Avlu (Oğuz Okan)
2019 – Çiçero (Wellington)
2019 – Nöbet
2018 – Mehmed: Bir Cihan Fatihi (Bizans İmparatoru Konstantin)
2016 – Iguana Tokyo
2015 – Mutlu Ol Yeter (Babür)
2015 – Kurtlar Vadisi Pusu (Gölge)
2014 – Limonata
2014 – Büyük Sürgün Kafkasya
2014 – Hatasız Kul Olmaz
2013 – Görüş Günü Kadınları
2013 – Benimle Oynar mısın?
2012 – Sakarya-Fırat
2012 – Son Yaz Balkanlar 1912
2012 – Balkan Is Not Dead
2011 – Karakol – Herkes Adalet İster
2011 – Bir Kadın Tanıdım
2010 – Kılıç Günü
2010 – Hayde Bre
2008 – Gölgesizler
2008 – Başka Semtin Çocukları
2007-2009 – Elveda Rumeli
2006 – The Net
2006 – Sağır Oda
2005 – Savcının Karısı
2005 – Kontakt
2004 – Kako ubiv svetec
2003 – Sultan Makamı
2003 – Kako los son