“Curajul de a renaște” episoadele 11 și 12, rezumat

4,474

Bahar găsește în buzunarul soțului ei o chitanță pentru o brățară scumpă și îi cere explicații. El încearcă să îi spună că este un cadou pentru ea dar Bahar nu poate să creadă fiindcă el nu i-a cumpărat niciodată ceva atât de scump. Desigur, Timur cumpărase bijuteria pentru amanta lui cu ocazia aniversării relației lor. Un bun manipulator, el joacă rolul bărbatului îndurerat, spunând cu ochii în lacrimi că regretă profund că a abandonat-o când avea nevoie de un transplant și că încearcă să se schimbe. Reușește s-o convingă că brățara fusese destinată ei, iar a doua zi chiar îi oferă una identică pentru a-i spulbera orice urmă de îndoială.

Lucrurile se complică atunci când Parla, fiica lui Rengin, vine în vizită la Umay. Bahar o invită să rămână la cină, fără să știe cine e, iar în timpul mesei, Parla povestește despre mama ei, care are o relație cu un bărbat însurat. Timur rămâne blocat. Ca s-o țină departe și să evite ca relația să iasă la iveală, el și Rengin o vor trimite pe Parla la un curs de pictură în Londra.

La spital, atmosfera devine tensionată odată cu sosirea lui Cihan, un important om de afaceri, dar și un om dificil și ursuz. Reha le încredințează cazul celor mai buni doctori, Eren și Timur, generând o nouă rivalitate între ei. Știind că Cihan are obiceiul să critice pe toată lumea, Timur o trimite pe Bahar să-i recolteze analizele. Cihan refuză să fie tratat de o simplă rezidentă, dar Bahar nu se dă bătută. Când Cihan primește un diagnostic grav, ea este singura care reușește să comunice cu el, pentru că și ea fusese, nu demult, în fața morții.

Totuși, din cauza unei neatenții, informația despre boala lui ajunge în presă. Cihan e pe punctul de a o concedia, dar starea lui de sănătate se deteriorează brusc și se prăbușește. Seren încearcă să-l resusciteze, fără succes. Bahar, însă, nu renunță și continuă manevrele de resuscitare, reușind să-l readucă la viață. Chiar în acel moment, observă pe încheietura lui Rengin brățara primită de la Timur. Șocată, își pierde concentrarea și întinde brațele să continue masajul cardiac, uitând că Seren folosește defibrilatorul. Bahar este electrocutată și cade la pământ.