“Curajul de a renaște” episoadele 65 și 66, rezumat. Bahar și Evren se împacă

5,484

Aziz Uras merge împreună cu familia lui să o ceară în căsătorie pe Seren. Efsun se preface că dorește să facă pace și își cere iertare de la toți, mai ales de la Bahar.

Logodna celor doi tineri are loc. Însă Efsun nu acceptă să poarte verighetele simple, cumpărate cu greu de familia mirelui, insistând ca ei să poarte inelele de mare valoare, moștenite din familia ei. În plus, le oferă cadouri luxoase, în timp ce familia lui Aziz, împovărată de datorii, aduce doar zestrea modestă pregătită de bunica Gulcicek. Mai târziu, Bahar descoperă cu durere că zestrea a fost aruncată la gunoi, dar alege să tacă, pentru ca bucuria celor doi să nu fie umbrită.

Rengin părăsește casa iar Bahar, cu sprijinul avocatului, reușește să scape de povara ipotecii, pe care Nevra va fi nevoită să o achite.

Bahar și Evren se împacă și, de data aceasta, nu își mai ascund dragostea — pășesc în spital ținându-se de mână, în aplauzele colegilor și sub privirea furioasă a lui Timur.

Pe de altă parte, Evren trebuie să facă față problemelor aduse de fratele său vitreg, pe care îl primește temporar să locuiască la el.