“Curajul de a renaște” episoadele 7 și 8, rezumat
Bahar este acceptată ca rezidentă în spitalul unde lucrează soțul ei, Timur și iubita lui, Rengin. În loc să se bucure pentru ea, Timur încearcă să o descurajeze, folosind reproșuri și remarci dure.
Bahar însă nu mai e cea de altădată. Îi spune deschis că știe de Rengin și îl întreabă de ce i-a ascuns acest lucru. Apoi, cu hotărâre, îl avertizează că nu mai e femeia slabă de altădată. Dacă nu e în stare să o sprijine, măcar să nu-i stea în cale — se va descurca singură, așa cum a făcut-o și atunci când a fost la un pas de moarte.
Când ajunge acasă, lucrurile se complică și mai mult. Nevra, soacra ei, are o reacție și mai dură, aducându-i acuzații, reproșuri și jigniri.
Pentru prima dată, Bahar îi spune tot ce i-a stat pe suflet ani întregi și că fricoasa Bahar din trecut nu mai există.
După discuția tensionată, Bahar pleacă la mama ei. În urma ei, Nevra începe să înțeleagă gravitatea situației: Bahar s-a trezit, iar dacă e împinsă prea departe, nu va ezita să divorțeze. Iar atunci, familia riscă să piardă averea lăsată pe numele ei de către tatăl lui Timur. Doar că Bahar încă nu știe nimic despre această moștenire.
Nevra îl convinge pe Timur să nu mai agraveze situația. El merge la Bahar și, pentru prima dată în căsnicia lor, își cere scuze. Îi spune că povestea cu Rengin aparține trecutului și că, deși lucrează în același spital, se întâlnesc rareori.
Când Bahar se întoarce acasă, o așteaptă un gest neașteptat: Nevra organizează o mică petrecere pentru a sărbători începutul noii ei etape în viață. Ba chiar îi oferă și o geantă scumpă.
A doua zi, Bahar pășește în spital ca medic rezident. Ea și Timur decid să păstreze în continuare secretul că sunt căsătoriți. Doar Rengin și Evren cunosc adevărul.
Încă din prima zi, Bahar are parte de tensiuni. Merge direct la Rengin și între ele are loc o discuție rece.
Seren, șefa rezidenților și prietena lui Uras, o ia în vizor imediat și o tratează cu superioritate și ironie, neștiind că Bahar este, de fapt, mama lui Uras. Nici Rengin nu o cruță: o avertizează că trebuie să învețe rapid termenii medicali dacă vrea să țină pasul.
Pentru Uras, situația devine și mai complicată. Să-și ascundă legătura cu propria mamă într-un mediu profesional deja tensionat e dificil. Iar lucrurile se complică și mai mult când unui coleg tânăr i se aprind călcâiele după Bahar.