De ce nu avem semnal în tuneluri și ce soluții se folosesc în marile orașe

Ați pățit vreodată să intrați într-un tunel cu mașina sau metroul, să aveți o convorbire super importantă la telefon, și brusc… nimic? Semnal zero, ca și cum telefonul tău ar fi decis să ia o pauză de cafea. “Alo? Alooo? Ah, tunelul ăla blestemat!” Ei bine, azi o să vă explic de ce se întâmplă asta, dar nu într-un mod plictisitor, cu formule matematice care să vă facă să adormiți. O să fie funny, interesant și cu un pic de știință light, ca să înțelegem toți. Și, bineînțeles, o să vă povestesc și cum rezolvă orașele mari problema asta, ca să nu rămânem în beznă (la propriu și la figurat). Hai să intrăm în tunelul cunoștințelor!

Mai întâi, de ce dispare semnalul ca un magician ratat?

Imaginați-vă că semnalul telefonului tău e ca un curier cu pizza: vrea să ajungă la tine rapid, dar dacă întâlnește un zid gros, se oprește și zice “Nu, mulțumesc, eu nu trec prin beton!”. Pe scurt, semnalul mobil funcționează pe baza undelor radio, care sunt niște vibrații electromagnetice invizibile ce călătoresc prin aer. Aceste unde vin de la antenele operatorilor de telefonie, amplasate de obicei pe clădiri înalte sau stâlpi, și ajung la telefonul tău.

Dar în tuneluri? Ei bine, tunelurile sunt ca niște cutii de conserve gigantice, făcute din beton armat, metal și pământ gros. Undele radio nu sunt supereroi care trec prin pereți – ele se lovesc de obstacole și se atenuează (adică pierd din putere). Cu cât frecvența undei e mai mare (cum e la 4G sau 5G), cu atât pătrunde mai puțin prin materiale dense. E ca și cum ai încerca să arunci o minge de ping-pong printr-un perete de cărămidă: nu merge. Fizica pură, dragilor!

Să o facem un pic mai complexă, dar ușor de digerat: undele radio au diferite lungimi de undă. Cele cu frecvențe joase (cum erau la 2G) pătrund mai bine prin obstacole, dar oferă viteze mici de internet. Cele înalte, ca la 5G (până la 100 GHz în unele cazuri), sunt rapide ca fulgerul, dar se opresc la primul obstacol serios. În tuneluri, mai ales cele lungi sau adânci (gândiți-vă la cele de sub munți sau râuri), semnalul de afară pur și simplu nu ajunge. Plus că, în metrouri, viteza trenului și mulțimea de oameni pot interfera și mai mult – e haos electromagnetic acolo jos!

Amuzant e că, în unele tuneluri vechi, semnalul ar putea fi și mai prost din cauza interferențelor de la cabluri electrice sau sisteme de ventilație. Îmi aduc aminte de o dată când eram în tunelul de sub Canalul Mânecii (Eurotunnel) și telefonul meu a decis să intre în “mod avion” de unul singur. Panică totală: “Ce fac dacă rămân blocat aici și nu pot posta pe Insta?!”

Soluții ingenioase: Cum fac orașele mari să nu rămânem deconectați

Acum, partea bună: nu suntem în Evul Mediu al tehnologiei! Marile orașe, unde tunelurile sunt la ordinea zilei (metrouri, tuneluri auto, pasaje subterane), au investit miliarde ca să rezolve problema. Nu e magie, e inginerie smart. Hai să le luăm pe rând, cu exemple concrete, ca să vedeți că nu vorbesc din burta.

1. Repetitoare și antene distribuite (DAS – Distributed Antenna Systems): Asta e soluția clasică și cea mai funny – practic, punem “relee” în tunel ca să retransmită semnalul. Imaginează-ți un lanț de oameni care-și pasează un mesaj: antena de afară trimite semnalul către una mică în tunel, care-l pasează mai departe. În New York, de exemplu, metroul MTA a instalat DAS în majoritatea stațiilor și tunelurilor. Costă o grămadă (milioane de dolari pe kilometru), dar acum poți scrolla TikTok în timp ce mergi cu subway-ul. La Londra, în Tube, au folosit asta încă din anii 2010, și acum acoperă peste 80% din rețea. Gluma e că, fără DAS, metroul londonez ar fi fost un loc perfect pentru detox digital forțat!
2. Fibra optică și mici celule (small cells): Aici intrăm în era modernă. Fibra optică e ca un super-autostradă pentru date – nu folosește unde radio, ci lumină prin cabluri subțiri, care nu se pierd în tuneluri. Operatorii o conectează la antene mici amplasate strategic. În Paris, metroul RATP a integrat small cells 5G în tuneluri, conectate prin fibră, ca să ai viteze de internet de zici că ești acasă. Aceste celule mici sunt ieftine și discrete, ca niște mini-turnuri ascunse în pereți. În Tokyo, unde metroul e un labirint uriaș, au mii de astfel de celule, și semnalul e impecabil chiar și în cele mai adânci tuneluri. Complex? Da, pentru că implică coordonare între operatori (Vodafone, Orange etc.), dar ușor de înțeles: e ca și cum ai pune prize peste tot în casă ca să nu rămâi fără curent.
3. Tehnologii 5G și Wi-Fi hibrid: 5G-ul e viitorul, dar în tuneluri are nevoie de ajutor. Orașe ca Seul sau Singapore folosesc beamforming – unde antenele direcționează semnalul exact către tine, ca un laser. Plus, multe tuneluri au Wi-Fi gratuit conectat la fibră. În Barcelona, de pildă, tunelurile auto au Wi-Fi 6 integrat cu 5G, așa că poți naviga pe GPS fără să pierzi direcția (la propriu). Amuzant e că în unele orașe, cum e Moscova, au pus chiar și ecrane LED care-ți arată semnalul în timp real – ca să știi când să termini convorbirea!

Dar nu totul e roz: soluțiile astea costă bani grei și necesită permisiuni de la autorități. În România, de exemplu, în tunelurile de metrou din București se lucrează la DAS, dar suntem un pic în urmă față de giganți. Totuși, progrese se fac – operatorii noștri investesc în 5G subteran.

Ce urmează? Viitorul tunelurilor conectate

Pe termen lung, orașele visează la tuneluri “inteligente” cu IoT (Internet of Things), unde semnalul ajută nu doar la apeluri, ci și la monitorizarea traficului sau a siguranței. Imaginați-vă: un tunel care-ți trimite alertă pe telefon dacă e aglomerat! Dar până atunci, sfatul meu funny: dacă intri în tunel, termină-ți convorbirea repede sau ascultă un podcast descărcat. Viața fără semnal poate fi… liniștitoare?