De ce oamenii se uită în sus când încearcă să-și amintească ceva?

V-ați surprins vreodată uitându-vă în tavan sau pierzându-vă privirea în nori când încercați să vă amintiți unde ați parcat mașina sau ce ați mâncat la cină acum trei zile? Nu, nu ești ciudat, și nu, nu încerci să invoci spirite din ceruri (deși, recunoaște, ar fi mișto!). E un obicei pe cât de comun, pe atât de fascinant, și astăzi o să ne scufundăm în misterul acestui gest aparent banal: de ce naiba ne uităm în sus când vrem să ne amintim ceva?

Hai să luăm o cafea (sau un ceai, dacă ești mai sofisticat) și să explorăm împreună ce se întâmplă în creierul nostru când privirea ne fuge spre cer. Spoiler: e o combinație de știință, psihologie și un strop de magie umană!

Creierul tău, regizorul unui film ciudat

Când încerci să-ți amintești ceva, creierul tău intră în modul „detective Sherlock”. Practic, începe să caute frenetic prin sertarele memoriei, să răscolească amintiri și să dea peste cap tot ce găsește. Dar ce legătură are asta cu privitul în sus? Ei bine, se pare că ochii noștri sunt ca niște actori care joacă în filmul regizat de creier. Mișcările ochilor sunt strâns legate de procesele cognitive, iar privitul în sus e ca o scenă clasică din acest film.

Conform teoriei Programării Neurolingvistice (PNL), felul în care ne mișcăm ochii are legătură cu tipul de informație pe care încercăm să-l accesăm. De exemplu:

• Privim în sus când accesăm amintiri vizuale (imagini, scene).
• Privim lateral când ne gândim la sunete sau conversații.
• Privim în jos când explorăm emoții sau senzații.

Deci, când te uiți în sus, creierul tău probabil încearcă să „vadă” o imagine mentală, ca un fel de ecran intern pe care rulează filmul vieții tale. Cool, nu? 😎

O poveste cu neuroni și conexiuni

Haideți să mergem și mai adânc, în lumea neuronilor, care sunt ca niște bibliotecari hiperactivi. Când încerci să-ți amintești ceva, cortexul prefrontal (ăla care e ca un șef de birou) colaborează cu hipocampul (biblioteca memoriei) pentru a scoate la iveală informația dorită. Dar procesul ăsta nu e mereu lin ca o autostradă. Uneori, creierul tău are nevoie de o pauză ca să se concentreze, iar privitul în sus e ca și cum ai apăsa butonul de „mute” pentru lumea din jur.

De ce în sus? Pentru că, atunci când ridici ochii, reduci stimulii vizuali din imediata apropiere. Practic, îi spui lumii: „Stai puțin, că am treabă!”. Tavanul sau cerul sunt zone „neutre”, fără distrageri, care lasă creierul să se concentreze pe căutarea internă. E ca și cum ai închide toate tab-urile din browser ca să ruleze mai bine un joc.

O chestie culturală sau universală?

Acum, să ne punem ochelarii de antropologi amatori. 😄 Gestul de a privi în sus e aproape universal, dar oare e pur biologic sau are și o componentă culturală? Unii cercetători spun că e o trăsătură înnăscută, legată de modul în care creierul procesează informația vizuală. Alții zic că e și un pic învățat – de exemplu, în copilărie, când părinții sau profesorii ne spuneau „gândește-te bine!” și noi, ca niște roboței, ridicam ochii spre cer, poate sperând că răspunsul o să pice de acolo.

Interesant e că, în unele culturi, gesturile asociate cu gândirea pot varia. De pildă, în Japonia, e mai comun să vezi oameni care privesc în jos când se gândesc intens, ca un semn de introspecție profundă. Deci, oare privitul în sus e un tic vestic? Sau doar o coincidență că majoritatea dintre noi o facem? Mister!

Dar ce zice știința modernă?

Să trecem la chestii mai „de laborator”. Studiile din neuroștiințe au arătat că mișcările ochilor sunt conectate cu sistemul de memorie spațială. Când privești în sus, activezi zone din creier responsabile de imagerie mentală. E ca și cum creierul tău ar încerca să recreeze spațiul în care s-a întâmplat ceva, ca să găsească mai ușor amintirea. De exemplu, dacă încerci să-ți amintești cum arăta tortul de la ziua ta de naștere de anul trecut, s-ar putea să „vezi” masa, lumânările, și poate chiar fața mătușii care a cântat fals. 😅

Mai mult, există și teoria că privitul în sus ajută la reducerea sarcinii cognitive. Când te concentrezi intens, creierul tău e ca un computer care rulează la capacitate maximă. Prin ridicarea privirii, elimini o parte din „zgomotul” vizual, ca să-i dai creierului mai mult spațiu de procesare. E ca și cum ai închide aplicațiile inutile de pe telefon ca să meargă mai bine.

O poveste amuzantă din viața reală

Să vă povestesc ceva. Recent, eram la o cafea cu o prietenă și încercam să-mi amintesc numele unui actor dintr-un film. Bineînțeles, am ridicat ochii spre cer, de parcă acolo era scrisă distribuția filmului. Prietena mea a râs și a zis: „Ce cauți, inspirație divină?”. Am râs și eu, dar mi-am dat seama că fac asta tot timpul! Și, culmea, de multe ori chiar funcționează. Oare e doar o coincidență sau creierul meu știe ceva ce eu nu știu?

Și voi faceți la fel, nu-i așa? 😜 Data viitoare când te surprinzi uitându-te în sus, încearcă să observi ce cauți: o imagine, un sunet, sau poate doar o scuză să nu răspunzi imediat la o întrebare incomodă.

Privește în sus, dar nu uita să revii pe Pământ!

Așadar, de ce ne uităm în sus când încercăm să ne amintim ceva? E o combinație de biologie, psihologie și poate un strop de obișnuință. Creierul nostru e o mașinărie fascinantă, care folosește tot felul de trucuri ca să ne ajute să navigăm prin oceanul de amintiri. Privitul în sus e doar unul dintre ele – un gest mic, dar care ascunde o poveste mare despre cum funcționăm.

Data viitoare când te pierzi cu privirea în tavan, zâmbește și gândește-te: „Creierul meu e la treabă, face magie!”. Și dacă totuși nu-ți amintești ce voiai, poate e un semn că e timpul pentru o pauză de cafea. ☕