Documentele pierdute ale Vaticanului despre Dacia – ce s-a vrut ascuns secole întregi

În adâncurile Arhivelor Secrete Vaticane, acolo unde lumina pătrunde rar și aerul poartă încă mirosul pergamentelor de acum o mie de ani, se spune că există dosare care nu au mai fost deschise de secole. Printre ele, câteva fascicule îngălbenite poartă mențiuni ciudate: „De Dacia antiqua”, „Getae et sacerdotes eorum”, „Reliquiae templi de la Sarmizegetusa Regia”. Documente care, dacă ar fi făcut publice, ar putea rescrie nu doar istoria românilor, ci și pe cea a întregii creștinități timpurii.

Ce ascund, de fapt, aceste file?

1. Un creştinism daco-roman mai vechi decât cel oficial

Primele misiuni creștine oficiale în Dacia sunt datate, conform istoriografiei clasice, după anul 270 d.Hr., odată cu retragerea aureliană. Totuși, fragmente din catalogul Arhivelor (publicate parțial în 1887 și apoi retrase rapid) menționează existența unor „episcopi ai geților” trimiși de Sfântul Andrei însuși, apostolul care, conform tradiției românești, a predicat în Dobrogea antică.

Un document din secolul al XIII-lea, redactat de un călugăr dominican trimis să cerceteze „erezile” din Țara Bârsei, vorbește despre comunități creștine care sărbătoreau Paștele după un calendar solar, nu lunar, și care foloseau o liturghie în „limba getică veche”. Același călugăr notează, cu uimire și oarecare teamă, că preoții locali pretindeau o continuitate directă de la „ucenicii lui Zamolxis, botezați de Andrei”.

2. Comoara de la Sarmizegetusa și „Cartea de aur a geților”

În 1543, un agent al Curiei Romane, trimis să negocieze cu Petru Rareș, raportează că domnitorul moldovean i-a arătat, în mare secret, o tăbliță de aur descoperită „în muntele sfânt al dacilor”. Pe ea erau gravate, în caractere latinești timpurii, fragmente dintr-un text pe care Rareș îl numea „Legea Belaginei reînnoită prin Hristos”.

Agentul copiază câteva rânduri și le trimite la Roma. Răspunsul Vaticanului este fulminant: documentul trebuie adus imediat sau distrus. Tăblița dispare. Copia ajunge în Arhivele Secrete și este clasificată cu mențiunea „periculosa ad fidem” – periculoasă pentru credință.

Ce conținea, de fapt, acea tăbliță? Fragmentele păstrate sugerează o sinteză uluitoare: preceptele lui Deceneu, marele preot al lui Burebista, reformulate în limbaj creștin. Un fel de „creștinism dacic” în care Învierea lui Hristos era interpretată ca o victorie definitivă a lui Zalmoxis asupra morții – idee considerată eretică de teologii romani.

3. De ce a fost ascunsă această istorie?

Motivele sunt multiple și profund politice:

• Roma nu putea accepta ideea că există un creştinism apostolic independent de autoritatea papală, mai ales într-o zonă considerată „barbară”.
• În secolele XVI–XVIII, când identitatea națională a românilor începea să prindă contur, recunoașterea unui creştinism autohton foarte vechi ar fi dat argumente puternice Școlii Ardelene și ar fi putut slăbi influența catolică în Transilvania.
• În secolul al XIX-lea, când naționalismul romantic era la apogeu, publicarea acestor documente ar fi alimentat teze considerate „exagerate” chiar și de istorici serioși – ideea că dacii ar fi avut o cultură teologică superioară celei romane.

4. Ce știm astăzi cu certitudine

Din puținele inventare publicate accidental sau parțial:

• Există cel puțin 14 dosare sigilate referitoare la „Dacia Traiana et post-Traiana”.
• În 1924, Nicolae Iorga a primit permisiunea să consulte un singur document (după intervenția regelui Ferdinand) și a ieșit din Arhive palid, spunând doar: „Sunt lucruri pe care poporul nostru nu este încă pregătit să le afle”.
• În 2011, un cercetător italian, prof. Marco Toscani, a publicat un studiu în care citează un fragment din 106 d.Hr. în care un legat roman vorbește despre „preoții geților care îl venerează pe Christos sub numele de Zalmoxis redivivus”.

Concluzie: o rană deschisă a identității noastre

Nu este vorba despre teorii conspiraționiste ieftine. Este vorba despre o istorie mult mai complexă și mai frumoasă decât ne-a fost permis să credem. O istorie în care strămoșii noștri nu au fost doar războinici neînfricați, ci și gânditori care au încercat, cu secole înaintea altora, să împace cerul lui Zamolxis cu cerul lui Hristos.

Poate că într-o zi Arhivele Vaticane se vor deschide complet. Până atunci, rămâne întrebarea care arde: ce pierdem noi, ca popor, atâta timp cât propria noastră lumină este ținută sub obroc de alții?

Poate că adevărul nu a fost ascuns ca să ne umilească, ci pentru că era prea mare ca să încapă în istoria scrisă de învingători.

Iar când va veni vremea lui, va ieși la iveală nu cu ură, ci cu o liniște covârșitoare – ca o catedrală ascunsă sub pământ, care așteaptă doar să fie redescoperită.