“Dulceață amară” episodul 112. Songul, prinsă pas cu pas de detectiv în timp ce Yavuz și Hayriye descoperă ceva neașteptat despre Ilkgul

4,010

Hayriye este tot mai prinsă în jocul relației false cu Kerim. Se aștepta ca Arif și familia lui să respingă ideea, pentru că ea e menajeră, însă, spre surprinderea ei, nimeni nu are obiecții — ba dimpotrivă, se arată încântați. Glumind că în ritmul acesta, ar putea ajunge chiar până la masa de nuntă, Hayriye caută cu disperare o ocazie să lămurească situația cu Kerim, dar aceasta nu apare nicicum.

Între timp, Meyra angajează un detectiv pentru a o urmări pe Songul, convinsă că ascunde un secret. Fără bani și fără soluții, Songul merge acasă la soacra ei cu autobuzul, însă fiecare pas îi este urmărit și fotografiat. Curând, detectivul adună dovezi clare că ea este, de fapt, mama lui Ilkgul.

Pe de altă parte, Ilkgul își amintește un detaliu important: Julide primise un inel cu diamant de la cineva și există suspiciunea că ar avea un amant. Songul merge la Julide sub pretextul că vrea un sfat pentru alegerea unei ținute. În timp ce Julide se retrage să vorbească la telefon, Songul o ascultă pe ascuns și află că urmează să se întâlnească cu cineva la o cafenea. Curioasă, Songul pornește împreună cu Ismail pe urmele ei și are parte de un șoc: la întâlnire apare soțul Meyrei, care îi prinde mâna lui Julide — dovada clară a relației lor.

În același timp, Hayriye descoperă în casa lui Suheyla o revistă de la o clinică, cu același logo pe care îl văzuse pe ecografia arsă de Julide. Își amintește și data notată pe document și aleargă într-un suflet la clinică pentru a verifica lista pacientelor. Yavuz, care o vede grăbită, insistă să o însoțească. Împreună reușesc, printr-o diversiune, să acceseze computerul clinicii și au parte de un șoc uriaș: numele lui Ilkgul figurează pe listă.

În paralel, detectivul se îndreaptă spre casa Meyrei, pregătit să dezvăluie adevărul despre Songul.