“Dulceață amară” episodul 115, rezumat
Detectivul Nevzat surprinde discuția dintre Hayriye și Medine despre posibila sarcină a lui Ilkgül și îi spune lui Songül. Cele două fete ar fi vrut să păstreze tăcerea până la confirmarea adevărului, pentru a nu-i împovăra și mai mult sufletul.
Deși se află lângă Songül împotriva voinței sale, Nevzat ajunge să înțeleagă, petrecând timp cu ea, că nu are în față o răufăcătoare, ci o mamă hotărâtă să facă tot ce-i stă în puteri pentru a-și salva fiica. Într-un moment de sinceritate, Songül îl roagă ca atunci când adevărul va ieși la lumină, să nu o denunțe pe Medine, ci să spună că ea este cea care l-a răpit.
Detectivul reușește în cele din urmă să fugă și merge direct la Meyra pentru a-i împărtăși prin ce a trecut și cine este cu adevărat Songül. Însă Meyra, grăbită și indiferentă, îl oprește, spunând că nu o interesează problemele lui personale. În acel moment, Nevzat înțelege că Songül avusese dreptate: Meyra nu prețuiește cu adevărat pe nimeni dintre angajații săi. Atunci el îi spune că Songül este mult mai bogată decât lasă să se vadă și că este o femeie cu inimă mare, care își dedică resursele actelor de caritate. Medine, martoră la scenă, îi mulțumește copleșită de recunoștință iar Nevzat o asigură că nu le va denunța.
Yigit crede că Meyra ar putea fi la curent cu relația lui cu Julide. În același timp, primește o lovitură neașteptată: soția lui îl anunță că Julide și-ar fi îndreptat atenția spre Yavuz, veste care îi stârnește o gelozie greu de stăpânit.
Hayriye îi privește pe Yavuz și Julide stând de vorbă și râzând împreună, părând foarte apropiați. Imaginea o întristează adânc, deoarece crede că între ei se naște o relație.
Yavuz reușește să recupereze filmarea de la clinică și o arată lui Songül și celor apropiați. Din înregistrare se dovedește că în ziua în care ecografia fusese trecută pe numele lui Ilkgül, cea care fusese la clinică era Julide. Așadar, ea este cea însărcinată. Totuși, înregistrarea nu poate fi folosită ca probă, așa că rămâne necesar să găsească dovezi clare ale relației dintre Julide și Yigit, fiind convinși că cei doi l-au ucis pe Hakan.