“Fata de la fereastră” Episodul 21, rezumat: Muzaffer o prezintă pe Melisa familiei sale
Cana, pentru a se răzbuna pe Sedat și Nalan, pune la cale o capcană pentru Adil. Nalan, care îi vede pe Cana și Adil într-o ipostază mai apropiată, rămâne uimită de această întâlnire.
După plecarea lui Hayri, Muzaffer îi spune lui Melisa că o va mai ruga să îl însoțească așa cum au făcut în seara anterioară când au fost la restaurant cu Nalan și Sedat. Îi spune că se vor mai întâlni de câteva ori și apoi le va anunța tuturor că s-au despărțit. Muzaffer o atenționează că Hayri este șoferul lui Rafet și nu va mai veni la ea acasă, ci o va suna pentru a evita ca familia lui să afle că Melisa nu este iubita lui, ci doar o prietenă.
Când Muzaffer se întoarce acasă, familia îl întâmpină cu entuziasm, deoarece Sedat le-a spus că a avut o cină cu prietena lui. Gulcihan și Rafet sunt nerăbdători să o cunoască pe viitoarea lor noră. Muzaffer le spune că abia ce s-au cunoscut și relația lor nu este încă în stadiul în care să-și cunoască familiile, cerându-le răbdare pentru a se familiariza mai bine. După insistențele lui Gulcihan, Muzaffer acceptă să o aducă pe Melisa la conac la cină în acea seară.
Nalan îi spune lui Sedat că a văzut-o pe Cana și pe Adil împreună la restaurant și bănuiește că Sedat știa de relația lor, dar nu i-a spus. Sedat neagă, mințind că știa de mai mult timp despre întâlnirile lor, dar că nu era sigur ce fel de relație aveau. Îi promite că va discuta cu Cana și va afla mai multe detalii. A doua zi, Nalan o vizitează pe Cana și o întreabă direct dacă între ea și Adil este ceva mai mult decât o simplă prietenie. Cana o liniștește, asigurând-o că între ea și Adil nu este nimic, doar prietenie. Nalan îi cere să stea departe de Adil.
Muzaffer o pregătește pe Melisa pentru cină cu familia Koroglu. Înainte de întâlnire, îi spune că familia lui va pune multe întrebări, în special despre familia ei, așa că a inventat o poveste, cum că s-a născut și a studiat în străinătate și că, în cazul în care vor dori să afle mai multe despre familia ei, să nu găsească nimic. Cina se desfășoară fără probleme, dar la final, când Muzaffer se oferă să o însoțească pe Melisa acasă, Gulcihan intervine, spunând că o va duce Hayri.
Pentru a se asigura că Hayri nu va ajunge la conac înainte ca Melisa să plece, Muzaffer îi dă acestuia sarcina de a livra pachete cu alimente în cartierele sărace. Din păcate, Hayri se întoarce mai devreme decât se aștepta Muzaffer.