“Golden boy – Dragoste rebelă” episoadele 272 și 273, rezumat. Seyran îi spune lui Ferit să nu se însoare
Seyran îl confruntă pe Ferit, cerându-i explicații pentru comportamentul său. Îi reproșează că a întrebat-o dacă s-ar împăca cu el, dar apoi a lăsat conversația neterminată și s-a întors la Diyar. Ferit îi spune să uite acea discuție, deoarece urmează să se căsătorească, iar sentimentele lor din trecut nu mai au nicio importanță.
Seyran nu renunță și insistă să-l însoțească la atelier. Odată ajunși acolo, ea închide ușa cu cheia, hotărâtă să continue discuția și să-l împiedice s-o evite.
Tânăra îi spune să nu se căsătorească cu Diyar deoarece ei încă se iubesc, și vor suferi toți trei dacă face acest pas. Pentru prima dată, cei doi vorbesc despre despărțirea lor. Ferit recunoaște că și el este confuz, dar crede că nu pot fi fericiți împreună, așa cum nici în trecut nu au reușit. Îi mărturisește că încă resimte durerea despărțirii și se teme că ea l-ar putea părăsi din nou. În schimb, alături de Diyar, simte că va avea o viață stabilă și liniștită, fără teama de a fi părăsit la primul obstacol.
Între timp, Diyar ajunge la vila Korhan și aude o conversație între Gulgun și Esme despre faptul că sentimentele celor doi nu s-au stins. Hotărâtă să afle adevărul, merge la atelier și îl întreabă direct pe Ferit dacă are îndoieli. Îi spune că, dacă nu este sigur de decizia lui, ar fi mai bine să pună capăt relației acum. Ferit neagă orice ezitare, încercând să o liniștească.
Diyar, care nu ezită să lupte pentru Ferit, hotărăște în cele din urmă să o confrunte pe Seyran.